Primarul Clujului a rememorat momente din întâlnirea cu noul Rege Charles al III-lea. Ce au discutat

Posted by

Primarul Emil Boc a povestit în această dimineață într-o intervenție telefonică la un post local cum s-a întâlnit de două ori cu proaspătul Rege Charles al III-lea și ce au povestit.

Boc s-a întâlnit cu noul Rege al Marii Britanii prima oară la București, când era premier, iar a doua a avut loc în 2017, când Prințul de Wales a primit titlul de Doctor honoris causa al Universității Babeș-Bolyai.

„Când eram premier, l-am primit la Palatul Victoria și îmi amintesc că îmi spunea ce țară minunată avem. Ne-a sfătuit să nu o distrugem, din perspectiva afectării climatice; odată distrusă natura, este greu să o refaci. Făcea referire mai ales la distrugerea pădurilor.

A spus că Marea Britanie a făcut o greșeală prin destructurarea naturii și sunt lucruri pe care nu le mai poate reface niciodată”, a spus Boc, la ZIUA LIVE.

Marea provocare a Regelui Charles

Despre noua funcție, primarul a punctat: „Este un om echilibrat, care s-a pregătit toată viața pentru această funcție.

Marea provocare va fi să se apropie de misiunea impecabilă a Reginei Elisabeta II”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *