Deși oficial, în România, angajarile în aparatul de stat s-au oprit, concursurile merg înainte. Pe baza unei șmecherii simple: a postului unic. Primarul din Gilău, Cluj, PNL-istul Topan continuă cu angajările.

De exemplu, la Gilău, județul Cluj, comună condusă de liberalul Gelu Topan. Adică exact din partidul condus până de curând de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, mare adept al unei reforme radicale a aparatului administrativ. Adică, mai pe românește, al concedierilor masive.
Revenind la Gilău, Primăria a scos la concurs un post ”inspctor, clasa 1, grad profesional asistent, compartiment Financiar Contabil – 1 funcție publică de execuție, vacantă, perioadă nedeterminată”.
Fiica viceprimarului a luat punctajul cel mai mare
Proba scrisă a fost în data de 10 aprilie 2025. Potrivit surselor noastre, din cei trei candidați înscriși, s-au prezentat doar doi. Printre aceștia și Okos Timea, fiica viceprimarului din Gilău, Okos Carol.
Aceleași surse ne-au declarat că Okos Timea a obținut 80.66 de puncte, în timp ce al doilea candidat, despre care se spune că s-a pregătit intens, doar 79.33 de puncte.

Proba interviului va avea loc în data de 16 aprilie 2025.
Mai trebuie menționat că în anunțul privind organizarea acestui concurs se arată că primarul Topan a dat o dispoziție prin care a numit comisia de concurs.
Comisia de concurs stabilește subiectele, care se încarcă în platforma ANFP. Ulterior, în ziua concursului, de aici se extrag două variante.
Șmecheriea cu postul unic
Deși concursurile pentru angajări sunt sistate oficial, acestea se organizează pe bandă rulantă în continuare, n România.
Primarii și șefii de instituții publice se folosesc de șmecheria ”postului unic”. Acest lucru înseamnă că în postul scos la concurs cu dedicație, sunt trecute în fișa postului doar atribuții care nu se mai regăsesc la alți angajați. De aici rezultă postul unic.
Nu știm dacă acest lucru s-a întâmplat și la Gilău. Ne-ar fi greu să credem că la Serviciul Financiar – Contabilitate ar exista atribuții unice.
O altă posibilitate de a organiza un concurs, deși ”ordonanța trenuleț” interzice acest lucru, este prin aprobarea de la Ministerul de Finanțe. Cum acest minister este condus de un UDMR-ist, ne putem gândi și la posibilitatea că aprobarea pentru organizarea concursului să se fi dat pe linie de partid.
Foaia Transilvană l-a contactat și pe primarul PNL, Gelu Topan dar până la ora publicării acestui articol, nu a putut fi contactat. Dacă acesta va răspunde la întrebărilor adresate, vom reveni.
Lasă un răspuns