Marți, după masa, la Huedin, județul Cluj a avut loc o tragedie în adevăratul sens al cuvântului, în urma căreia, doi copii, de șase și patru ani au murit înecați. Primarul PNL din Huedin, Mircea Moroșan încearcă să scape basma curată după tragedia în care au murit doi copii

Totul s-a petrecut într-o groapă despre care se spune că a fost săpată de muncitorii firmei care lucrează la reabilitarea căii ferate, Cluj – Oradea.
La un moment dat, copilul de patru ani a căzut în groapa plină cu apă, iar fratele lui, de șase ani, a sărit să îl ajute. Amândoi au murit încecați. Griapa respectivă, nu ea semnalizată.
Primarul PNL din Huedin, Mircea Moroșan a încercat să se spele pe mâini de această poveste, spunând că nu este de competența Primăriei Huedin. Doar că Legea Poliției Locale îl contrazice flagrant.
„E extrem de trist ce s-a întâmplat! Este o tragedie! În egală măsură, trebuie să spunem că lucrarea NU aparține Primăriei Huedin, ci firmei care execută lucrări la terasamentul căii ferate. CFR a dat lucrarea unei firme, iar acea firmă a efectuat lucrările. Din nou, lucrarea NU este a noastră, ci a CFR-ului care este beneficiar final”, a spus primarul Moroșan, citat de Info Huedin.
Legea care îl contracize flagrant
Declarația primarului Mircea Moroșan este contrazisă flagrant de Legea Poliției Locale. Această instituție există și la Primăria Huedin, deci se subordonează direct legii.
Potrivit actului normativ, polițiștii locali au competența de a se asigura că toate lucrările care se derulează pe domeniul public, respectă legislația, și au și avizele necesare.
Doar simpla lectură a atribuțiilor Poliției Locale Huedin, trebuie să îl facă pe procurorul care anchetează cazul, să stabilească dacă angajații instituției și-au făcut sau nu treaba.
Poliția Locală are atribuții importante în domeniul disciplinei în construcții, în special pentru a preveni punerea în pericol a cetățenilor.
Suntem curioși dacă subalternii lui Moroșan au sesizat instituțiile abilitate, pentru lucrările neconforme cu legea, de la calea ferată.
Atribuții relevante ale Poliției Locale:
Verificarea respectării autorizațiilor de construire:
Poliția Locală poate controla dacă lucrările de construcții se realizează în baza unei autorizații valabile, emisă de autoritatea competentă.
Dacă se constată lipsa autorizației, se pot aplica sancțiuni și se pot sesiza organele abilitate (ex: ISC – Inspectoratul de Stat în Construcții).
Constatarea neregulilor în șantiere:
Verifică împrejmuirea șantierelor și luarea măsurilor de protecție necesare pentru siguranța pietonilor și a circulației.
Pot opri lucrările în caz de pericol iminent pentru populație (ex: căderi de materiale, nesemnalizarea zonei etc.).
Controlul ocupării domeniului public:
Verifică dacă lucrările ocupă legal trotuare, carosabil sau spații verzi, având avizele necesare.
Pot dispune eliberarea spațiului public ocupat abuziv sau nesigur.
Sesizarea autorităților competente:
Dacă este vorba de lucrări ilegale sau periculoase, Poliția Locală are obligația de a sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții, Primăria sau alte instituții competente.
Aplicarea sancțiunilor contravenționale:
Poliția Locală poate aplica amenzi pentru lipsa panoului de identificare a șantierului, lipsa autorizației, lucrări în afara termenului legal etc.
Lasă un răspuns