ANM a anunțat că urmează un val de creștere în ceea ce privesc temperaturile, pentru următoarele zile, în majoritatea regiunilor din țară, dar vor reveni și ploile.
Astfel, astăzi, vremea va continua să se încălzească și va fi senin în cea mai mare parte a țării, doar în est vor mai fi înnorări și este posibil să cadă câteva picături de ploaie. Vântul va mai avea unele porniri la munte dar și în sudul Banatului iar temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade, ceva mai ridicate prin sud și sud-vest.
Și la munte temperaturile cresc, însă va mai bate vântul și vor apărea local și norii, dar șansele să plouă sunt reduse.
Temperaturile vor fi în creștere vineri, în cea mai mare parte a țării, însă, în regiunile vestice și sud-vestice este posibil să apară episoade de ploi torențiale, chiar însoțite de descărcări electrice, iar în regiunile sudice vor fi posibile căderi de grindină și vijelii, iar cantitățile de apă vor depăși 25 de l/mp.
La munte, la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla cu putere. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 24 de grade.
Lasă un răspuns