Surse judiciare ne-au declarat că fetița care s-a aruncat oe geamul unei săli de clasă, de la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Cluj Napoca, a fost lăsată singură la școală.
Polițiștii au fost curioși să afle cum fetița a rămas singură în sala de clasă, în timp ce toți colegii ei și diriginta erau plecați la Muzeul de Mineralogie din Cluj Napoca.
La Colegiul Național ”George Coșbuc”, în această săptămână, 13-17 martie, se derulează programul ”Școala altfel”.
Audierile desfășurate până acum au arătat o gravă abatere disciplinară comisă de de unul dintre profersorii supraveghetori ai clasei în care învăța și eleva cu pricina.
Au plecat la Muzeu fără elevă
Ancheta a demonstrat că toată clasa, în frunte cu diriginta și cu un alt profesor, au plecat la Muzeul de Mineralogie, fără eleva care s-a aruncat de la etaj.
În curtea școlii, diriginta ar fi întrebat unde este eleva și dacă a fost văzută de colegii ei. Răspunsul a venit imediat că da, că a venit la școală, dar profesorul care avea și atribuții de supraveghere nu a căutat-o.
”Atunci, diriginta a făcut două apeluri pe telefonul elevei, care însă nu a răspuns. În loc să trimită alți copii să o caute, a luat decizia de a merge la Muzeul de Mineralogie, fără eleva de 13 ani, care s-a aruncat de la etaj. Clar va fi inculpată pentru neglijență în serviciu și abuz în serviciu prin lăsarea unui minor fără supraveghere și ajutor” ne-au spus surse din Poliția Cluj.
În acest caz este evidentă încălcarea gravă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, fiind vorba despre un profesor care avea atribuții de supraveghere, și pe care nu le-a exercitat, și care a admis astfel că se poate întâmpla o tragedie, ceea ce s-a și petrecut.
Directorul Colegiului Coșbuc confirmă informațiile
Profesorul Horațiu Popa Bota a confirmat informația că eleva a fost lăsată la școală și nu a fost supravegheată.
”Și-au dat întâlnire în fața școlii, iar fetița de 13 ani a lipsit la apel. Colegii ei au spus că au văzut-o în școală, iar diriginta a sunat-o pe elevă pe telefonul mobil. A sunat de două ori, dar nu a răspuns. Grupul de elevi a plecat spre Muzeu, iar ulterior medicul școlii m-a sunat că o fetiță a picat de la etajul al treilea, pe o copertină din cupru, iar de acolo pe iarbă, de la încă un metru. Am sunat la 112 și fetița a fost preluată de SMURD”, a precizat directorul Horațiu Bota Popa, directorul Colegiului Național ”George Coșbuc”, din Cluj Napoca.