Acasă EVENIMENTE Profesorii clujeni ies în stradă. Ce revendicări au?

Profesorii clujeni ies în stradă. Ce revendicări au?

0

O acțiune de protest va avea loc joi, 23 martie, a profesorilor clujeni, aceștia fiind nemulțumiți de salarizare și modul de aplicare a sporurilor în învățământ.

Protestul este organizat de Sindicatului Liber din Învățâmântul Preuniversitar clujean  și va avea loc în fața sediului Prefecturii Cluj.

Care sunt revendicările profesorilor

  • rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
  • identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  • adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
  • aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  • în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  • remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  • instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

În cazul în care aceste cereri nu își vor găsi rezolvarea, angajații din școlile clujene vor participa, în luna mai, la un marș de protest la București, iar în ultima decadă a lunii mai, cadrele didactice vor declanșa greva generală.

Dacă revendicările lor nu vor fi soluționate, profesorii clujeni anunță că vor recurge și la alte forme de protest, inclusiv greva generală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.