Programul transportului în comun în perioada 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024

Posted by

Compania de Transport Public Cluj-Napoca a informat publicul călător că programul de transport public valabil în perioada 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024 este următorul.

– în zilele de 23, 30 decembrie 2023 și 6 ianuarie 2024 transportul urban în municipiul Cluj-Napoca și în zona metropolitană se va desfășura între orele 5:30 – 23:00, conform programului de transport pentru ziua de sâmbătă;

– în ziua de 24.12.2023 – Ajun de Craciun si 31.12.2023 – Ajun de An Nou, transportul public în municipiul Cluj-Napoca și în zona metropolitană se va desfășura între orele 6:00 – 22:00, conform programului pentru ziua de duminică;

– în zilele de 25, 26 decembrie 2023 și 1, 2 ianuarie 2024 transportul urban și metropolitan se va desfățura între orele 6:00 – 23:00, conform programului de transport pentru ziua de duminică;

– în 25 decembrie 2023 si 1 ianuarie 2024 liniile spre VIVO! Cluj-Napoca (28B și 43P) și CORA vor fi suspendate, fiind suplimentat transportul pe liniile 24, 28 si 43B. Linia 24B va avea un program special;

– în perioadele 27 – 29.12.2023 și 03 – 05.01.2024 transportul urban si metropolitan se va desfășura între orele 5:00–23:15, conform programului de transport pentru zilele lucrătoare;

Transportul de noapte se va desfășura în perioada 23.12.2023 – 07.01.2024, între orele 23:00 și 1:30 ( la ora 1:00 fiind ultimele plecări din capetele de linii), pe următoarele linii:5N (str. Traian Vuia–P-ta Garii), 25N (str. Unirii–str. Bucium) si 54N (cart. Zorilor– cart. Grigorescu), cu plecari din 30 in 30 de minute.

Excepție sunt:

– ziua de 24 decembrie – Ajun de Crăciun, când transportul va fi asigurat între orele 22:00 – 1:30;
– ziua de 31 decembrie – Ajun de An Nou, când Primăria Cluj-Napoca va organiza în P-ța Unirii un program special cu ocazia Revelionului 2024, cu concerte, artificii și sampanie. Se estimează prezența unui număr mare de persoane la eveniment, iar C.T.P. Cluj-Napoca SA vine în sprijinul acestora prin prelungirea programului de transport între orele 22:00 – 02:00, pentru următoarele linii:
– autobuze: 9, 19, 20, 21, 30, 31, 32, 35, 36B, 37, 38, 39, 42, 44, 47;
– troleibuze: 1, 3, 5, 6, 25;
– tramvaie: 100, 101.

Programul de funcționare a punctelor de vânzare bilete-abonamente va fi corespunzător cu programul de transport public. Toate detaliile privind programele de circulație vor putea fi consultate pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația de mobil Tranzy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *