Proiectil din Al Doilea Război Mondial găsit în comuna Feleacu, satul Gheorgheni, de un localnic.

Pirotehniștii de la ISU Cluj au intervenit la fața locului pentru a demara misiunea de asanare a proiectului rămas neexplodat, de pe urma celui de-al doilea război mondial.
„Focosul activ a fost găsit întâmplător în apropiere de localitatea Gheorgheni, comuna Feleacu, în zona forestieră. Iar la fața locului s-au deplasat pirotehniștii ISU Cluj, care au ridicat în siguranță focosul unui proiectil de calibru 75mm. Elementul de muniție va fi ulterior distrus, în condiții controlate”, a transmis ISU Cluj.
Sfaturile specialiștilor în astfel de cazuri
ISU Cluj reamintesc populației că „elementele de muniție găsite întâmplător, de pe urma celor două conflagrații mondiale, sunt extrem de periculoase. Astfel, în cazul în care sunt descoperite, trebuie apelat imediat numărul 112. Totodată, trebuie luate în calcul următoarele aspecte:
- Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
- Nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descorite;
- Nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
- Nu lăsăți copiii să se joace cu asemenea muniții.”
Lasă un răspuns