Promisiunile lui Boc, ca de obicei au ținut trei zile. Clujul este iar plin cu autotrenuri

Posted by

Orașul s-a sufocat din nou. Autotrenurile s-au întors în Cluj, ca și cum n-ar fi plecat niciodată. Promisiunile lui Emil Boc, rostite cu aerul calm al omului care le știe pe toate, s-au topit mai repede decât ceața de dimineață de pe Feleac. Trei zile a ținut minunea. Promisiunile lui Boc, ca de obicei au ținut trei zile.

Promisiunile lui Boc, ca de obicei au ținut trei zile.

Camioanele, noii turiști ai Clujului

Pe Calea Turzii, la coborâre, un șir nesfârșit de TIR-uri își croiește drum printre claxoane. În Mărăști, semafoarele par să joace un joc cinic de nervi cu șoferii blocați la orele de vârf. Și totul se întâmplă în „orașul smart”, acolo unde edilul-șef promite, periodic, că va elibera străzile.

„E doar o fază temporară, până se finalizează centura metropolitană”, a spus Boc, pentru a mia oară. Numai că faza asta temporară pare să aibă termen de expirare undeva în viitorul îndepărtat — poate după încă două campanii electorale.

Dimineața, zona de est, pe strada Traian Vuia și Avram Iancu, autrenurile circulă aproape bară la bară. Și asta sub ochii burtoșilor de la Poliția Locală Cluj, care nu iau nicio măsură.

Promisiuni, inaugurări și… iarăși blocaje

De fiecare dată când se deschide un nou șantier, edilul promite „soluții moderne pentru traficul greu”. Apoi vin pozele cu hărți colorate, prezentările în PowerPoint și optimismul cu care se laudă pe Facebook. Rezultatul? La doar câteva zile după fiecare anunț, camioanele reapar ca prin farmec, dovadă că traficul greu are memorie mai bună decât administrația.

„A fost doar un test”, spun ironic șoferii clujeni, care au învățat că în orașul lor se poate schimba totul — doar aglomerația rămâne aceeași.

Clujul respiră greu, dar administrația locală continuă să creadă că o postare motivațională și o panglică tăiată pot rezolva problema camioanelor. Până una-alta, șoselele s-au umplut din nou de TIR-uri, iar promisiunile lui Boc s-au evaporat odată cu ultima rază de speranță a șoferilor blocați în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *