Propunerea unui clujean pentru salvarea industriei HORECA: parcări transformate în terase pentru localurile din proximitate

Un clujean vine cu o propunere pentru salvarea industriei HORECA prin transformarea unor spații de parcare din municipiul Cluj-Napoca în terase, pe care să le ofere operatorilor HORECA din proximitate. 

Propunerea vine din partea fostului jurnalist Andi Daiszler, cel care a adresat o scrisoare Prefecturii Cluj pentru a facilita dialogul dintre reprezentanții HORECA sau din cultură cu autoritățile locale.

Argumente PRO și contra pentru această măsură

„În urmă cu două luni, am scris Prefecturii Cluj din dorința de a facilita dialogul dintre cei din zona HORECA și cultură chiar și pe timpul stării de alertă, din dorința de a explora opțiunile. Revin la voi cu un update, unul care sper că va avea un rezultat fericit. În urma discuțiilor cu subprefectul Irina Munteanu și viceprimarul Dan Ștefan Tarcea, azi am solicitat DSP Cluj emiterea unui aviz asupra propunerii de transformare a unor spații de parcare de la nivelul municipiului Cluj-Napoca în terase oferite operatorilor HORECA din proximitate. Primăria ar urma să închidă cu garduri de protecție anumite locuri de parcare solicitate de operatorii HORECA.

Argumente pro:

– localuri fără terase, care, deci nu pot funcționa, ar putea din nou servi clienților mâncare/băutură etc
– spațiile în aer liber neîngrădite (fără pereți de plexi) sunt ferite de contagiune (din cauza vântului, a vremii etc).
– vremea încă rece va face ca oamenii să nu stea foarte mult afară, astfel încât să fie asigura flux continuu
– chiar și o masă de 4-6 persoane pe un loc de parcare ar face o diferență pentru mulți patroni de localuri.
– măsura ar fi o premieră națională care ține cont de toate recomandările personalului medical (stat afară, distanțare socială, monitorizare etc.)
– măsura urmează toate traseele de avizare impuse și recomandate de autorități.
– măsura întărește strategia orașului de renunțare la spațiile de parcare și de folosire a mijloacelor de transport alternative, cu care locuitorii s-ar putea obișnui mai repede după trecerea pandemiei.
– măsura va scădea și viteza medie a traficului rutier în zonele acestea, deci poluarea.
– măsura întreține dialogul între părți, atât de solicitat de autorități în aceste vremuri și nu numai.

Argumente contra:

– pierderea neglijabilă a încasărilor din parcări pe durata weekendurilor. Spun neglijabilă întrucât în weekend intervalul de plată pentru parcările publice e mai scurt decât de luni până vineri, iar lumea oricum circulă mai puțin cu mașina, deci mai multe locuri sunt oricum nefolosite.
– îngrămădirea mai multor mese decât permite spațiul – fiecare local va fi responsabil și va anunța primăria printr-o declarație care locuri de parcare și le asumă și câte mese/locuri încap acolo, poliția locală urmând a putea supraveghea aceste lucruri.
Exemple de localuri care ar putea beneficia de pe urma măsurii într-o formă sau alta (deschiderea unei terase acolo unde ea nu există sau mărirea spațiului de terasă inclusiv prin adoptarea locurilor de parcare adiacente):
– strada Avram Iancu – Ciao New York, Pizzeria Acrobatica sau Joben Bistro
– strada Constantin Daicoviu – Karolina Augusta, Room, Bruno Wine Bar, Let’s Coffee etc.
– strada Octavian Petrovici – Form Caffe
ș.a.m.d.

Menționez că deocamdată din discuțiile avute la nivelul Prefecturii Cluj și Primăriei Cluj-Napoca, măsura este una bine văzută, dar evident trebuie să urmeze procedurile legale. Doar la nivelul Clujului, estimările tind către aproape 100 de operatori economici care ar primi un sprijin real, în conformitate cu reglementările aferente stării de alertă și de combatere a răspândirii infectărilor cu COVID-19, prin permiterea acestora să-și continue activitatea într-o manieră sigură. Înțelege că măsura este puternic sprijinită de noa Organizație Patronală a HORECA Cluj cărora le mulțumesc’‘, a scris Andi Daiszler pe Facebook.