Mult zgomot pentru nimic sau nici civismul nu mai e ce a fost, astfel se poate rezuma acțiunea de „inaugurare cetățenească” a străzii Universității, o arteră importantă din centrul orașului aflată într-un etern șantier, promovată intens pe cel mai influent grup de activiști din Cluj-Napoca, „Clujul Civic”, cu peste 15.000 de membri.
Anunțat cu surle și trâmbite pe rețelele sociale ca un altfel de protest, unul ironic desigur, împotriva nefinalizării până la începerea școlii a străzii Universității, manifestația nu a generat un interes prea mare în rândul clujenilor, o mână de oameni luând parte la această acțiune. Cu toate că online pe pagina evenimentului s-au anunțat circa 400 de oameni, la fața locului nu au fost mai mult de 30 de suflete, între care și reprezentanți ai presei clujene. La terasele din zona centrală au fost mai mulți clienți bucurându-se de o seară plăcută de toamnă decât la acțiunea activiștilor.
„Civicii” au început să se adune la ora 18:00, au stat la o șuetă preț de circa o oră, lângă una dintre basculante, iar apoi s-au retras liniștiți spre case. Unii chiar și-au scos paletele și au încins o partidă de badminton chiar pe șantier.
Printre cei prezenți la manifestație s-au aflat și mai mulți membri USR Cluj, între care consilierii locali Alexandra Oană și Călin Groza, respectiv consilierul județean Cătălin Sălăgean.
Niciun reprezentant al administrației locale liberale nu a luat parte la această „inaugurare”.
Mesajul de chemare la „inaugurarea cetățenească”
„Distinși cetățeni, suntem onorați să vă invităm la Inaugurarea Cetățenească a străzii Universității luni 11 septembrie, la ora 18:00!
Strada Universității este gata, pentru că este perfectă așa cum este acum! Este spațioasă, este perfect liniștită și fără trafic, are o amenajare dinamică și surprinzătoare, mobilier urban multifuncțional care ne inspiră la utilizare creativă, fântâni arteziene, grupuri sanitare, aparate de forță, artă publică, locuri cu umbră, dune de nisip pentru copii, tot!
Vă așteptăm deci luni de la ora 18:00 să tăiem oficial și panglica, și să ne exprimăm bucuria că ne luăm în folosință una din cele mai importante străzi din centrul istoric al municipiului nostru! Hai exuberanți și pozitivi, pentru că e o bucurie mare! Hai cu mic cu mare! Aduceți instrumente muzicale, biciclete, lopețici și găletușe, tot! Haideți toți! Invitați-vă și prietenii!”, au scris civicii.
Lasă un răspuns