Connect with us

Hi, what are you looking for?

EVENIMENTE

PROTEST în fața Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Care a fost motivul?

Mai multe persoane au protestat, miercuri, în fața Inspectoratului Școlar Județean Cluj (IȘJ) pentru a solicita înființarea unei școli speciale pentru copiii cu dizabilități din Turda, Câmpia Turzii și localitățile învecinate, mai ales pentru minorii care sunt neintegrabili în învățământul de masă.

La acțiunea de protest au luat parte peste 50 de persoane – copii cu nevoi speciale şi părinţi ai acestora, afișând pancarte cu mesaje precum „Egali în drepturi”, „Şi copiii speciali au nevoie de educaţie”, „E nevoie de învăţământ de masă şi special”, „Schimbarea cere timp, înseamnă învăţare, înseamnă proces, nu e un eveniment”, „Învăţământ restructurat şi readaptat”, „Demnitate pentru copiii cu speciale cerinţe educaţionale”, „Diferiţi, dar egali în drepturi”.

„Suntem prezenţi aici pentru că noi vrem ca luni să mergem la şcoală. În şcoala noastră din Turda erau două clase, care s-au închis. Am fost anunţaţi foarte târziu de închiderea claselor. Ni s-au închis clasele în timp ce la Inspectoratul Şcolar aveau pe masă cerere de înfiinţare a şcolii şi aveau pe masă listă cu 62 de părinţi care solicitau înfiinţarea şcolii speciale. Nu mi se pare corect”, a declarat unul dintre părinţii protestatari, Silvia Elisabeta Dandoţi, citată de Agerpres.

De asemenea, în zona Turda-Câmpia Turzii sunt sute de cazuri de copii cu nevoi speciale care nu pot fi integraţi în învăţământul de masă, iar din cauza incapacităţii lor nici nu se pot deplasa la Cluj-Napoca, în şcolile speciale.

„Ne-au oferit varianta să-i integrăm în învăţământ de masă, dar părinţii sunt nemulţumiţi, pentru că învăţământul de masă nu oferă integrare. Învăţământul de masă trebuie readaptat. Învăţământ de masă integrativ încă nu există”, a mai spus Silvia Elisabeta Dandoţi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Urmărește-ne

Articole asemănătoare

ADMINISTRATIV

Mult zgomot pentru nimic sau nici civismul nu mai e ce a fost, astfel se poate rezuma acțiunea de „inaugurare cetățenească” a străzii Universității,...

ADMINISTRATIV

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a transmis un mesaj adresat elevilor, părinților și dascălilor cu ocazia începerii noului an școlar 2023-2024. Inspectorul școlar județean Cluj...

EVENIMENTE

Un protest va avea loc în centrul orașului joi, 29 iunie, organizat de un avocat clujean împotriva deciziei magistraților de a bloca activitatea intanțelor,...