La meciul din Cupa României, dintre U Cluj și CFR Cluj, care s-a jucat pe Cluj Arena, la un moment dat, suporterii lui U Cluj au afișat un banner la adresa lui Daniel Metz, un important om de afaceri din oraș.

Metz este sponsor al celor de la CFR Cluj, dar și un microbist care comentează pe rețelele de socializare în favoarea echipei pe care o susține.
”Fără banii turnătorului de Metz, s-ar vedea cu adevărat cine sunteți”, era scris pe un banner care a fost afișat de cei de la U Cluj, cu trimitere directă la echipa adversă.
Este cunoscut faptul că Daniel Metz, acum cadru didactic la UBB Cluj, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor este un suporter al celor de la CFR Cluj/
Mesajele care i-au iritat pe suporter
În trecut, milionarul Metz, fostul șef de la NTT Data, a făcut mai multe comentarii legate de situația Clubului Universitatea Cluj, care ar primi bani publici, pentru derularea activității sportive.

Aceste comentarii nu au fost pe placul suporterilor de la U Cluj, care nu au uitat, dar nici nu l-au iertat pe Metz.
”Nu doresc să intru în detalii. Ceea ce cred este că la anvergura actuală căpătată de fenomen, U trebuie să îndrăznească mai mult, deci să câștige și trofee. Și încă o precizare, NU sunt acționar la CFR. Nu am fost, nu sunt și nu doresc să devin. Doar pe scurt: ani de zile am contribuit cu resurse proprii semnificative la funcționarea a două secții de sport ale clubului Universitatea. Nu simt nevoia de a intra într-un dialog bazat pe argumente, referitor la ceea ce înseamnă spiritul și mediul universitar în Cluj-Napoca. Ce cred eu este că spiritul universitar are mult de a face cu excelența, chiar se bazează pe aceasta. De aceea, consider că echipa de fotbal a Universității trebuie să îndrăznească mai mult, să atace performanța. În rest, vă invit să păstrați decența cuvintelor spuse sau scrise de o persoana cu senioritatea Dumneavoastră”, era un comentariu din trecut al lui Daniel Metz.
Lasă un răspuns