Razie a polițiștilor în căminele clujene, în urma căruia un tânăr a fost prins cu droguri în cameră. Un număr de peste 2700 de studenți au fost legitimați.

Controlul a avut loc marți, 23 aprilie, în intervalul orar 07:00 – 09:00, iar cinci cămine studențești au fost verificate de către polițiștii Biroului Pentru Centrul Universitar.
Aproape 2800 de studenți controlați
Au fost legitimați aproximativ 2.800 de studenți și au constatate și aplicate 10 sancțiuni contravenționale de 2.200 de lei, dintre care 6 în temeiul Legii 61/1991R., iar alte 4 pentru alte abateri.
În urma acestor controale, un student a fost prins cu droguri în camera de cămin.
Tânăr prins cu droguri în cameră
„La verificarea unei încăperi în care se aflau cazați mai mulți studenți, polițiștii au simțit prezența unui miros înțepător, specific substanțelor susceptibile de a produce efecte psihoactive. Astfel, în posesia unui student, de 22 de ani, din județul Mureș, a fost identificat un pachet de țigarete, în interiorul căruia se afla un plic transparent cu substanță vegetală de culoare verde, existând suspiciunea că aceasta face parte din categoria substanțelor cu efecte psihoactive”, a transmis IPJ Cluj.
În vederea continuării cercetărilor, polițiștii au confiscat pachetul, pe care l-au sigilat pentru a fi înaintat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj.
Jandarmii și Poliția Locală a luat parte la acțiune
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor secțiilor urbane 1-6 și a 14 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca. De asemenea, au laut parte și 6 efective din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca.
Controalele ar putea continua și în următoare perioadă în căminele studențești din Cluj-Napoca, dar și în campusurile universitare.
Lasă un răspuns