Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe este cunoscut pentru declarațiile sale dure și tranșante. Rechizitoriu dur făcut de liberalul clujean Alin Tișe la adresa PNL și PSD.

Acum, Alin Tișe a scris un mesaj care, de fapt, este un rechizitoriu dur la adresa PNL și PSD. Alin Tișe spune că cele două partide ”au întors spatele poporului”. De asemenea, că nu au ascultat problemele oamenilor.
”Fiecare vot a fost mai mult decât un gest – a fost un sacrificiu, o dovadă de iubire față de țară, o chemare către viitor. Și totuși, acel viitor pare să fi rămas o iluzie. În locul recunoașterii, poporul a primit nepăsare. În locul aprecierii, i s-a oferit tăcere! Partidele au rămas neschimbate, promisiunile s-au transformat în dezamăgiri, iar oamenii politici, rotiți la putere, au uitat prea repede cine le-a încredințat acea putere. Lipsa meritocrației a îngenuncheat speranța, iar poveștile fără substanță au devenit moneda de schimb între clasa conducătoare și cei conduși”, a scris Alin Tișe.
PNL și PSD riscă să fie măturate de vot
Fost vicepreședinte al PNL, Alin Tișe a mai scris că oamenii vor recunoaște, dar și meritocrație. Adică, politicieni care au făcut dovada că au realizat ce au promis să vină și să conducă.
De asemenea, ”poporul nu mai vrea să fie doar o umbră, un număr pe un buletin de vot”.
”Acum, după decenii de sacrificii și răbdare, el își cere dreptul la recunoaștere. Nu este un drept negociabil, ci unul care izvorăște din însăși esența democrației: poporul este suveranul, iar votul său este piatra de temelie a puterii. Astăzi, oamenii nu mai cer doar pâine și circ, ci ceva mai profund, mai uman: validarea. Vor ca munca lor, votul lor, lupta lor pentru o societate mai bună să fie apreciate. Vor ca politicienii să înțeleagă că fiecare vot nu este o hârtie în urnă, ci o bucată din sufletul unei națiuni care își dorește binele. Poporul a tăcut destul. Acum își ridică glasul, nu pentru a răsturna, ci pentru a construi!”, a mai scris Tișe.
Liberalul le-a mai transmis un mesaj cârcotașilor
Alin Tișe a mai scris că el s-a validat prin vot. La alegerile locale, Tișe a adunat cu 30.000 de voturi mai multe decât PNL Cluj.
La alegerile generale, PNL Cluj a obținut un vot incredibil de mic. Cu toate astea, Daniel Buda, președintele PNL Cluj, este în continuare în funcție. Unde este meritocrația???
”Dacă cineva se va întreba „Cine este și Tișe ăsta de își dă el cu părerea?“ sau alții vor spune „Tișe ăsta își face imagine pe seama partidului!“, le-aș spune că, la ultimele alegeri, „Tișe ăsta”, fără să fie ajutat de USR sau PSD, a luat cu aproape 30.000 de voturi peste partid (deci imaginea lui „Tișe ăsta” e mai bună decât a partidului). Las mai jos linkul cu CV-ul și realizările care reprezintă cartea mea de vizită, pentru a le compara cu ale oricăruia din județ sau din afară”, a mai scris Tișe.
Lasă un răspuns