Restaurantul ROUA a fost închis. Bucătăreasa filmată în timp ce gusta din mâncare, cu polonicul

Posted by

Un restaurantul celebru din cadrul Iulius Mall Cluj a fost închis de inspectorii OPC. Una dintre bucătărese a fost filmată de un client în timp ce mânca cu mâna sau gusta supa cu polonicul. Restaurantul ROUA a fost închis.

Restaurantul ROUA a fost închis
Restaurantul ROUA a fost închis

Cei de la OPC Cluj au transmic că au închis provizoriu locația, până la remedierea problemelor. În plus, au fost aplicate și amenzi foarte mari.

Ținând cont de neregulile constatate, la SC SPS Impex SRL (Roua), echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni:

– trei amenzi contravenţionale, în cuantum de 60.000 lei;
– oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 5.000 de lei;
– oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor.

Alte nereguli descoperite. Restaurantul ROUA a fost închis

Cu ocazia derulării acțiunii, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe nereguli, după cum urmează:

– nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor, la masa caldă/rece

– folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine

– depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoar
– folosirea unor coșuri/tomberoane de reziduri având capace neconforme
– folosirea unor vitrine frigorifice cu defecțiuni, deteriorate
– modificarea stării termice a produselor
– lipsa menționării alergenilor și a declarației nutriționale
– folosirea unor ustensile neprofesionale de bucătărie
– utilizarea unui mobilier degradat, în zona de preparare.

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.

Un răspuns

  1. Avatar Adrian Ardelean
    Adrian Ardelean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *