Rețeaua de apă din satul clujean Feldioara a comunei Cătina se extinde

Posted by

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire necesară executării lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Feldioara, comuna Cătina.

În prezent, pe teritoriul localității Feldioara este în curs de execuție un proiect local de alimentare cu apă, care însă acoperă doar cca. 50% din necesarul de apă.

În plus, o parte dintre gospodării sunt amplasate la o distanță considerabilă de centrul satului, locuitorii lor întreținându-se, în mod aproape exclusiv, din realizarea de activități agricole și creșterea animalelor.

În acest context, în vederea creării condițiilor igienico-sanitare pentru toți locuitorii acestui sat, s-a impus necesitatea extinderii rețelei existente, aflate în execuție, pe toate străzile și capetele de străzi rămase neacoperite.

Noua rețea proiectată va avea o lungime totală de 4.810 metri. De asemenea, în vederea asigurării presiunii optime, vor fi amplasate trei stații de pompare a apei.

Investiția, în valoare totală de peste 2,3 milioane de lei, va fi realizată de Primăria comunei Cătina. După finalizarea lucrărilor, rețeaua va fi preluată în sistem centralizat de către Compania de Apă Someș S.A.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *