Home EVENIMENTE Rețeaua farmaciștilor online din Cluj a fost trimisă în judecată. Au făcut...

Rețeaua farmaciștilor online din Cluj a fost trimisă în judecată. Au făcut milioane de dolari, până când au intervenit agenții americani de la DEA

0

Ancheta ”farmaciștilor online”, arestați la Cluj, a fost demarată de autoritățile americane de la Agenția Anti Drog (DEA) cu cinci ani înainte ca procurorii DIICOT, să decidă să acționeze.

Dosarul a fost trimis în judecată în urmă cu câteva zile, la Tribunalul Cluj, sub acuzația de trafic de droguri, după mai bine de patru ani de anchetă.

La momentul acțiunii, anul 2018, Tribunalul Cluj a decis arestarea a 11 persoane în stare de arest preventiv și alte trei în stare de arest la domiciliu.

DEA a venit la Cluj

Cristian Muntean
Cristian Muntean

Agenții federali americani de la DEA, agenția americană antidrog, știau de rețeaua ”farmaciștilor online” din Cluj Napoca, care era condusă de frații Cosmin (foto articol) și Cristian Muntean (foto stânga), încă din anul 2013.

Atunci au fost deschise două dosare penale, unul în Florida, iar altul în Wisconsin, și au fost introduși în anchetă doi agenți sub acoperire, care au acționat în baza unor mandate semnate de un judecător federal american.

Din informațiile oficiale, un înalt reprezentant al DEA a precizat că investigatorii sub acoperire au cumpărat de mai multe ori medicamente, aflate pe lista medicamentelor speciale, care nu pot fi eliberate decât în baza unor rețete verzi, emise doar de medicii psihiatrii.

Agenți sub acoperire

Primul agent american DEA, care a acționat la Cluj, lucra în Florida, avea numele de cod, ”Jennifer Thompson” și a cumpărat, de trei ori, medicamante de la ”rețeaua farmaciștilor”.
”La data de 19 aprilie 2013, a fost efectuată o comandă de 120 de pastile de Codeină, de 15 mg, în valoare de 237 dolari SUA.

La data de 30 mai 2013, a fost efectuată o comandă de 240 de pastile de Codeină, de 15 mg, în valoare de 239 USD. La data de 15 iulie 2013, a fost efectuată o comandă de 120 de pastile de Codeină, de 15 mg, în valoare de 239 dolari SUA.

În total, de la Oficiul Poștal 6 din Cluj Napoca au fost efectuate trei livrări în sumă de 715.11 dolari SUA”, spune oficialul DEA.

Făceau sute de mii de dolari

Interesant este că prețul unei singure pastile de Codeină, livrate în SUA, la nivelul anului 2018, era de 7.38 lei, în condițiile în care la o farmacie din România, aceasta costă doar 17 bani.

Diferența arată ce profit imens făcea rețeaua ”farmaciștilor online” pe piața din SUA. Ofițerii antidrog susțin că dacă un consumator de droguri bea mai multe astfel de pastile cu alcool, obține un efect de lungă durată similar cu cel obținut în urma consumului de droguri.

Americanii făceau percheziții în 2015

Ovidiu Piroș
Ovidiu Piroș

Rețeaua condusă Cosmin Muntean, un om de afaceri din Cluj, care poza într-un tip onorabil, prezent la protestele pentru susținerea justiției, fratele acestuia, Cristian Muntean, care afișa luxul în care trăia cu fiecare ocazia, Ovidiu Piroș (foto dreapta) și Gabriel Poruțiu funcționa atât de bine, încât i-a uimit și agenții de la DEA.

Al doilea agent american sub acoperire lucra la Procuratura din Milwakee – Winsconsin și avea numele de cod ”Scott Davis”. Acesta a efectuat șase procurări autorizate de Codeină, Xanax și Diasepam.

”Scott Davis a primit indicații să plătească contravaloarea medicamentelor respective prin sistem de transfer rapid de bani. Ulterior achitării sumei de bani convenită în urma corespondenței purtată online, investigatorul sub acoperire a primit medicamentele comandate din România, într-un plic de culoare maro, ce avea aplicate etichete autocolante pe care erau menționate numele expeditorului Vanyi Szabolcs, Seo Consulting, Trif Mihail.

În interiorul plicului era și o rețetă în limba engleză emisă de medicul Ladislav Smrcek, medicamentele trimise și prospectele în limba română”, spun agenții de la DEA.

Au trimis zeci de mii de scrisori

De exemplu, ancheta extinsă a DIICOT Cluj, a demonstrat că firma Mac Farmacons, condusă de Cosmin Muntean, a livrat în Statele Unite, în perioada 2012-2017, nu mai puțin decât 74.237 scrisori recomandate, care conțineau medicamente și care erau destinate celor care plasau comenzi online prin intermediul a trei site-uri de profil, controlate de șeful rețelei.

Mai trebuie spus că DIICOT Cluj a extins ancheta în acest caz, abia în septembrie 2017, când au solicitat de la Procuratura Districtului Gainesville, Florida și a Procuraturii din Districtul de Est – Wisconsin, date despre livrările de medicamente din România în SUA.

Așa au aflat procurorii români că americanii au făcut în 2015, cu doi ani înainte, percheziții la o firmă, Loud Lion Entreprises, condusă de Edward Leonforte. Americanul a recunoscut că el este doar un intermediar între consumatorii americani și o firmă din România, PC/Pharmaceutical Cosminmuntean, din România.

Rețeaua banilor

Agenții federali americani au stabilit că fiecare scrisoare recomandată trimisă din România în SUA, conținea medicamente în valoare medie de 178 de dolari SUA, ceea ce înseamnă că valoarea totală a medicamentelor expediate este de 13.2 milioane de dolari, echivalentul a 51.3 milioane lei.

Cosmin Muntean a încasat direct dividende de la doup firme de tip off-shore, pe care le administra, în paradisuri fiscale precum Insulele Virgine Britanice. Acest lucru l-a plasat încă de la început, în ancheta DEA, pe poziția de lider al acestei rețele.

Astfel, în 2013, Cosmin Muntean a retras din contul unui off-shore suma de 444.973 lei, în 2014 – suma de 79.637 lei și în 2015 – suma de 2.54 milioane lei.

Săgețile ”rețelei farmaciștilor”

Când și-a dat seama că americanii sunt pe urmele lui, Cosmin Muntean a început să se folosească de tot felul de persoane care încasau bani pentru livrările de medicamente, aceste persoane fiind numite de procurori ”săgeți”.

O astfel de ”săgeată”, a ajuns vedetă după apariția în show-ul tv ”mastercheff”.

Unul dintre șefii rețelei, Gabriel Poruțiu îi transmitea telefonic un sms că poate retrage banii.

”Mg zoita: joseph crimaldi – usa – 175 usd”.

Tone de medicamente găsite la perchezițiile DIICOT

La fiecare din membrii rețelei, procurorii DIICOT au găsit cantități uriașe de medicamente, gata să fie expediate in SUA.

La liderul Cristian Muntean, procurorii au descoperit, de exemplu: 16 cutii din carton ce conțin 50 de cutii fiecare a zece comprimate/cutie cu inscripția Zolpidem; o cutie de carton ce conține 30 de cutii a câte 30 de comprimate cu inscripția Prazolex; 72 de cutii a 30 de comprimate/cutie de Bromazepam; o cutie ce conținea 179 de cutii a câte 30 de comprimate cu inscripția Tramadol Retard”, etc.

De exemplu, la un alt membru al rețelei au fost descoperite 2.970 cutii de xanax, prazolex, codeină, zolpidem și diazepam.

La un alt lider al grupului de ”farmaciști online”, Gabriel Poruțiu, avea acasă nu mai puțin de 14.180 de pastile de Zolpidem ATB, 2.600 de pastile de Nitrazepam Richter, 7.650 de pastile de Anxiat Gedeon, fiind prescris pentru liniștirea bolnavilor psihici și 870 de pastile de Alprazolam.

INTERCEPTĂRI

În acest dosar au fost arestate și trei farmaciști, Zoița Denisa Pop, Dana Iana Litan și Irina Melania Vermeșan. Anchetatorii mai spun că există și alți farmaciști sau angajați la depozite de medicamente care livrau medicamente la un simplu telefon dat de șefii rețelei.

În data de 6 octombrie 2017, Cristian Muntean vorbește cu acest Csillag Robert.
Muntean: Salut Robert! Cristi la telefon.
Bărbat: Serus! Serus Cristi!
Muntean: Tovarășe, oare nu știi nimica? Am, am comandat de la tine săptămâna trecută ceva Codeină.
Bărbat: Ce anume?
Muntean: Codeină de Slavia, parcă?
Bărbat: Da! Da! Da! De Slavia de 15 … Să fie factura făcută și te sun după aia să-ți zic exact, bine? și Suma și tot.
Muntean: Bine. 300.
Bărbat: 300, rămâne.

O altă discuție dintre Irina Vermeșan și Ovidiu Piroș, surprinsă de DIICOT, arată cu ce ușurință farmacista dădea medicamentele interzise, deși știa că nu există rețete pentru acestea.

Vermeșan: Păi tu zi, vrei comandă?
Piroș: Da vreau dară … Normal că vreau dar nu reușesc nici cum.
Vermeșan: Da.
Piroș: Alpra de 0.5 … 600.
Vermeșan: Da.
Piroș: ANX – 500.
Vermeșan: Da
Piroș: Xan, 840.
Vermeșan: Da.
Piroș: Dia, 1320.
Vermeșan: Da …
Vermeșan: S-ar putea să nu fie tramadolul de 50, tot … și … nu mai știu, poate nici Salvar-ul … Mă uit … Astăzi le vrei sau mâine.
Piroș: Mă … le-aș vrea astăzi că poate mâine mai fac ceva la ele, știi?
Vermeșan: Bine. bine.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here