Român prins de ANAF cu 3.6 milioane de lei nedeclarați din OnlyFans

Posted by

ANAF a descoperit cea mai mare diferență între veniturile nedeclarate pe luna septembrie a acestui an pentru persoanele fizice, care se ridică la suma de 3.6 milioane de lei, iar cetățeanul român este practicant de OnlyFans. Acesta va trebui să achite statului român impozite de peste jumătate de milion de lei.

Astfel, în urma verificării persoanelor fizice, au fost constatate venituri suplimentare de 8,015 milioane de lei, ceea ce înseamnă creanţe fiscale de 2,081 milioane de lei, potrivit unui anunț făcut, marţi, de preşedintele instituţiei Agenției Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

Influencerii fentează și ei impozitele. Cum arată topul veniturilor nedeclarate la ANAFț

Într-un top 3 întocmit de şeful ANAF, pe prima poziție se află o persoană din Suceava, cu diferenţă între veniturile declarate şi cele estimate de 3,611 milioane de lei şi o creanţă de 577.819 lei. Pe locul 2 este un contribuabil din Ilfov, cu venituri 1,481 milioane de lei, respectiv creanţe de 237.063 lei, iar pe locul 3 un contribuabil din Vâlcea, cu 1,212 milioane de lei şi creanţe de 194.037 lei.

De asemenea, preşedintele ANAF a adăugat că au fost iniţiate controale la 128 la influenceri. Până în prezent, acestea s-au soldat cu 58 de decizii de impunere, stabilindu-se venituri suplimentare de peste 6,5 milioane de lei.

Inspectorii ANAF i-au luat în vizor pe proprietarii de conturi pe platforma onlyfans.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *