Cazul tinerei de 29 de ani care a murit după naștere la un spital privat din Constanța a scos la iveală o realitate cutremurătoare: femeia ar fi putut fi salvată, însă decizia familiei, luată în numele credinței, a împiedicat medicii să intervină la timp. S-a aflat adevărul în cazul femeii gravide de la Constanța.

Refuzul care a decis totul
Potrivit raportului Inspecției Sanitare de Stat, tragedia s-a petrecut săptămâna trecută la Spitalul Armonia din Constanța.
După o naștere complicată, femeia a suferit o sângerare masivă. Medicii au recomandat imediat o histerectomie subtotală – intervenția care i-ar fi salvat viața.
Însă, în plin haos și durere, atât pacienta, cât și soțul ei au semnat refuzul operației, invocând motive personale și religioase.
„În stresul ăla și în situația aia știam că nu fac ceva bine, dar i-am spus: domnul doctor, nu am spus că nu vrem, dar are 29 de ani, dacă se poate să încercăm altceva, am mai vrea copii… Dacă nu, nu riscăm viața ei”, a declarat ulterior soțul femeii.
Raportul arată că pacienta fusese deja refuzată de mai multe clinici din București, din cauza riscurilor unei nașteri naturale. Cu toate acestea, familia a ales o unitate privată din Constanța, convinsă că lucrurile vor decurge normal.
După naștere, medicii au observat agravarea rapidă a stării pacientei și sângerarea abundentă.
Au efectuat o sutură de comisuri de col uterin și au explicat din nou cuplului gravitatea situației. La ora 02:30, cei doi au semnat, pe propria răspundere, refuzul intervenției.
De-abia când femeia a început să își piardă cunoștința, medicii au fost nevoiți să intervină de urgență. Dar era prea târziu. În ciuda resuscitărilor repetate, pacienta a murit la ora 9:10 dimineața, în urma unui șoc hemoragic.
Anchetă și sancțiuni minore
Concluziile Inspecției Sanitare de Stat arată clar: personalul medical a respectat procedurile și a informat pacienta și familia despre riscuri.
Spitalul Armonia a fost amendat doar pentru abateri administrative, iar Colegiul Medicilor a deschis o anchetă separată.
Între timp, în mediul public se discută aprins despre limitele credinței și responsabilitatea deciziilor luate în situații medicale critice.
Reacția europarlamentarului Nicu Ștefănuță
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a reacționat dur, spunând că tragedia nu poate fi pusă pe seama medicilor, ci a neîncrederii în știință.
„Soțul a refuzat intervențiile necesare pentru că își dorea șase copii. Încrederea în știință e vitală. Nu credințele, nu opiniile de pe internet salvează vieți”, a transmis politicianul.
„Politicieni iresponsabili promovează curente anti-științifice care ne trag înapoi. O națiune câștigătoare este cea care crede în știință, nu în superstiții”, a adăugat acesta.
Europarlamentarul a dat exemplul cazul soției lui care a avut două nașteri dificile. Cu toate astea a mers pe mâna științei și a medicilor, și nu pe povești religioase.
„Ca soț și tată sunt însă șocat de frazele de mai jos. Practic soțul a refuzat intervenții medicale necesare, pentru că el își dorea 6 copii și dorea uterul femeii intact”, a adăugat el.
O lecție dureroasă pentru o societate între două lumi
Soțul femeii recunoaște acum că regretă refuzul semnat în acele clipe tensionate. A rămas singur cu un copil nou-născut și cu o vină imposibil de dus.
Tragedia de la Constanța nu este doar un caz medical, ci o oglindă a unei societăți împărțite între credință și rațiune.
Într-un timp în care medicina poate salva vieți, o semnătură luată în numele religiei a curmat o viață care putea fi salvată.
Lasă un răspuns