S-a deschis circulația pe strada Uliului după trei luni de la începutul lucrărilor. Astfel, începând de vineri, 4 octombrie 2024, s-a deschis circulația rutieră pe strada Uliului.
Primarul Emil Boc a fost prezent la fața locului și a declarat că a fost respectat termenul de trei luni stabilit.
Investiția a fost de 5 milioane de lei
„Suntem pe strada Uliului, au expirat cele 3 luni din contract și exact la finalizarea celor trei luni contractuale, lucrarea este finalizată.
Mulțumim constructorului pentru că a respectat termenul contractual, începe să devină un obicei la Cluj, mai rar, dar începe ca respectarea termenelor contractuale să devină o regulă și nu o excepție cum e prin Cluj câteodată și prin România.
A fost acea alunecare de teren, am intervenit în regim de urgență potrivit procedurilor legale, am amplasat 60 de piloți forați la o adâncime de 20 de metri, iar diametrul unuia de un metru. Practic, este stabilizat acest versant, astfel încât oamenii să își poată relua drumul spre casă.
De asemenea, s-au modificat utilități, au fost introduse cablurile în subteran, a fost o lucrare conform prevederilor legale.
De azi, locuitorii de pe strada Uliului pot să revină la normalitate în privința traficului rutier și ne bucurăm că am reușit să respectăm termenul legal de trei luni”, a declarat Emil Boc.
Primarul Emil Boc a anunțat, in iunie 2024, începerea lucrărilor de consolidare a străzii Uliului din municipiul Cluj-Napoca, unde o porţiune din drum s-a surpat. Valoarea investiţiei este de 5 milioane de lei, bani din bugetul local.
Proiectant: SC Construct CDP SRL
Diriginte : SC Baseli drum Consult SRL
Expert tehnic: Farcas Vasile
Valoare lucrari: 5.097.606,10 lei fara TVA
Contract de executie: nr. 543490/2024,
Termenul de executie: 3 luni
AC: 445/20.06.2024
Obiectul lucrărilor a fost de realizare a unei consolidări, a zonei supusă alunecării, în zona imobilui nr. 90, pe strada Uliului din Municipiul Cluj-Napoca, constând în:
- sprijinire cu piloti forati de diametru 1080mm, asezati pe un rand la o distanta interaxiala de 1,40m, care vor fi solidarizati la partea superioara cu o grinda de coronament
- pilotii vor fi amplasati in aval de platforma drumului
- zona de consolidare km 0+790-km 0+872,50
- zona afecta de lucrari: 100 ml
- lungime consolidare cu piloti: 84ml, in tronsoane succesive de 5,60m fiecare
- inaltime piloti: 20,0m
- numar piloti: 60 buc
- inaltime grinda de solidarizare 1,20m
- inaltime elevatie: 1,50-3,0m
- după finalizarea consolidarii se va reface carosabilul si trotuarele
Strada Uliului a luat-o la vale și a avut probleme cu alunecările de teren în luna aprilie.
Lasă un răspuns