S-a răsturnat un camion la Izvorul Crișului, în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DN1 E60.
A intervenit descarcerarea
Incidentul a avut loc joi după-amiază, iar traficul a fost blocat. Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, dar era cooperant și conștient.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente pe raza localității Izvoru Crișului, unde un autocamion s-a răsturnat.
La fața locului, pompierii au găsit o singură victimă, fiind vorba despre un bărbat, conștient și cooperant, care primește îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ, conform ISU Cluj.
La misiune ia parte o autospecială cu modul de descarcerare.
Lasă un răspuns