Ministerul Transporturilor informează că va modifica regulamentul de funcționare al drumurilor Transfăgărășan și Transalpina, pentru a permite redeschiderea temporară a acestora, dacă vremea va permite.
Actualul regulament prevede închiderea completă a celor două drumuri montane între 20 octombrie și 30 iunie, în funcție de condițiile meteo.
Noua reglementare ar permite ca, în cazul în care condițiile meteo se îmbunătățesc semnificativ după închiderea circulației, o comisie tehnică să propună redeschiderea temporară a tronsoanelor închise, decizie care va fi aprobată sau nu, de conducerra centrală a CNAIR.
Potrivit CNAIR, propunerile pentru a ,,flexibiliza” Regulamentul de Funcționare urmăresc ca, cele mai spectaculoase drumuri din România să rămână deschise cât mai mult timp posibil și în condiții de siguranță pentru șoferi.
Lasă un răspuns