Aeroportul din München și-a suspendat din nou toate operaţiunile de zbor marţi dimineaţă din cauza vremii nefavorabile și a poleiului creat pe pistă.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a confirmat pentru DPA că toate pistele erau acoperite de polei din cauza ploii îngheţate. Prin urmare, nu vor avea loc decolări şi aterizări de la începutul operaţiunilor, la ora locală 06:00 (05:00 GMT), până cel puţin la ora 12:00.
Potrivit programului online cu sosirile şi plecările de pe acest aeroport, toate zborurile listate erau anulate sau amânate pentru o dată ulterioară. „Zonele de operare vor fi degivrate în prima jumătate a zilei. Planul este de a permite reluarea traficului aerian de la prânz”, au scris reprezentanţii aeroportului pe pagina oficială de internet.
Această nouă sistare a operaţiunilor de zbor vine la doar 48 de ore după ce aeroportul şi-a reluat activitatea în urma unei închideri de două zile provocată de căderile abundente de zăpadă.
S-au anulat zborurile spre și dinspre Cluj
Zborurile spre și dinspre Cluj-Napoca au fost anulate, potrivit site-ului Aeroportului Internațional Cluj, iar sosirile de la ora 00:50 de aseară, de la ora 13:40 de marți și de la 00:50 în această noapte au fost anulate.
De asemenea, plecările de la ora 06:15 și de la 14:20 de pe Aeroportul Cluj spre Munchen, din 5 decembrie, au fost anulate.







Lasă un răspuns