Una dintre cele mai mari personalități politice și culturale din anii 1800 și unul dintre cei care au avut o contribuție majoră pentru formarea Clujului actual a fost fostul mare om politic de origine maghiară Mikó Imre, născut în anul 1805 și decedat în 1876. Acesta se odihnește în cripta familiei sale din Cimitirul Hajongard din Cluj-Napoca.
Mikó Imre a fost unul dintre cei mai importanţi politicieni ardeleni din secolul XIX şi finanţator al instituţiilor culturale ardelene. A contribuit decisiv, dacă considerăm doar cele din Transilvania, la înfiinţarea universităţii din Cluj (1872), a Asociaţiei Muzeului Ardelean (1859, Erdélyi Múzeum Egyesület), Asociaţiei Gospodarilor Ardeleni (1854, Erdélyi Gazdasági Egyesület) precum şi a multor şcoli şi alte instituţii din Transilvania.
Una dintre contribuțiile sale, omisă, din păcate, din toate relatărilesiv, a fost de natură financiară, pe care a avut-o în 1861 la formarea Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) precum şi suportul pentru asociaţia similară a saşilor.
Politicianul maghiar a avut o contribuţie esenţială la dezvoltarea Clujului, după ce în calitate de ministru al transporturilor, a promovat realizarea căii ferate, fiind el însuşi primul pasager ajuns la Cluj cu trenul, chiar înainte de inaugurarea oficială.
De asemenea, acesta a donat în 1859 grădina proprie de pe strada Szén (Cărbunelui, actuala strada Clinicilor) Asociaţiei Muzeului Ardelean unde a fost amenajată prima grădină botanică din Cluj – actualmente locaţia Facultăţii de Geografie şi a Muzeului Zoologic.
În anul 1889 a fost dezvelit bustul din grădina Mikó, iar strada a fost redenumită Mikó în 1899, numele fiind păstrat chiar şi în perioada interbelică, semn al respectului de care se bucura din partea tuturor clujenilor, indiferent de etnie.
În prezent, doar o stradă nesemnificativă de pe Feleac îi poarte numele la Cluj celui ce a fost marele om politic Mikó Imre.
Lasă un răspuns