Salariile din Cluj depășite de un alt județ din România. Timișul se află pe locul 2 în clasamentul național al celor mai mari salarii medii nete din România în luna aprilie. Astfel, Clujul a fost depășit la acest capitol, potrivit calculelor ZF.

Salariul mediu net din Timiş a ajuns la 5.989 de lei în aprilie 2024, în creştere cu 16,1% faţă de aceeaşi lună din anul 2023. Spre comparaţie, salariile din Cluj au fost de 5.943 de lei în aprilie 2024, în creştere cu 8,6% faţă de aprilie 2023.
„Clujul de cinci stele” nu mai e atractiv?
În 2020, salariile din Cluj erau cu 6% mai mari decât cele din Timiş. De asemenea, în 2024 cele din Timiş sunt cu 1% mai mari decât cele din Cluj.
Timişoara este un important centru industrial şi tehnologic, cu numeroase investiţii străine, în special în sectorul automotive şi IT.
Salariile medii nete din Cluj au înregistrat o creştere constantă în ultimii ani, reflectând dezvoltarea economică şi atragerea de investiţii în regiune.
Aceste creşteri salariale au tras după ele şi o creştere a chiriilor şi a proprietăţilor din Cluj-Napoca. Deşi dinamica creşterii salariale anuale nu a mai fost de „double digits“, preţurile din Cluj-Napoca nu dau şi ele semne de încetinire, conform datelor INS.
Lasă un răspuns