Satele clujene păstrează cu sfințenie tradițiile de Rusalii!

Posted by

Satele clujene păstrează cu sfințenie tradițiile de Rusalii. Sărbătoarea de Rusalii continuă să fie celebrată cu o încărcătură spirituală și tradițională în județul Cluj.

Satele clujene păstrează cu sfințenie tradițiile de Rusalii
Satele clujene păstrează cu sfințenie tradițiile de Rusalii

Rusaliile sunt considerate în tradiția populară la fel de importante ca Sfintele Paști. Acestea sunt marcate prin obiceiuri ce îmbină semnificația religioasă cu legătura profundă a omului cu pământul și roadele lui.

Tadiția de Rusalii în localitatea Rusești, județul Cluj

În trecut, în această zi de sărbătoare, oamenii duceau la biserică ouă roșii, colaci și spice de grâu, simboluri ale împlinirii drumului sacru al pâinii și ale recunoștinței pentru roadele câmpului.

În multe sate românești, după slujba religioasă, comunitatea, în frunte cu preotul, mergea în câmp pentru sfințirea holdelor. Cu această ocazie, hotarul și oamenii care muncesc pământul erau stropiți cu aghiasmă, iar spicele de grâu și apa sfințită erau păstrate ulterior la icoană, ca leac pentru boli sau vremuri grele, potrivit Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT).

Tradițiile de Rusalii sunt vii și în localitatea clujeană Rusești, unde obiceiurile au fost transmise din generație în generație.

După slujbă, sătenii, împreună cu preotul, ieșeau în hotar, purtând praporii – steagurile bisericești – duși de doi feciori de însurat.

Cu o seară înainte, fetele de măritat împleteau cununi din spice de grâu, iar dimineața, la ieșirea din biserică, fata care nutrea sentimente pentru unul dintre feciori se grăbea să-i pună prima cunună în crucea praporului – un gest cu înțelesuri profunde în planul relațiilor de dragoste.

Tot de Rusalii, în Rusești avea loc și tradiționalul joc al satului, un moment așteptat cu nerăbdare de întreaga comunitate.

După-amiaza, tinerii și bătrânii se adunau pentru a dansa, însă tineretul era cel care întreținea veselia.

„Feciorii, dacă luau o fată la joc de două ori într-o seară, dădeau de înțeles că au prins drag de ea, iar dacă jucau împreună toată seara, însemna că o va cere în căsătorie”, au povestit localnicii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *