Copiii înscriși la Grădinița din Apahida, trebuie să suporte temperaturi de 33 de grade Celsius în sălile de curs.
În timpul verii, peste 80 de copilași cu vârste cuprinse între 3 și șapte ani, frecventează cursurile acestei grădinițe. Fotografiile atașate acestui articol arată că în sălile de curs sunt temperaturi cuprinse între 30 și 33 de grade Celsius, în condițiile în care, temperaturile oficiale de afară sunt de 34-35 de grade Celsius.
„Sper sa se rezolve aceasta problema, ca vad foarte multa indiferență fata de ea! Eu una nu imi voi pune viata in pericol daca aceasta situație va continua, …, deci cu siguranță nu voi face fata acelor temperaturi din sala de grupa”, ne-a declarat una dintre educatoarele de la Grădinița din Apahida.
Oamenii sunt revoltați
Locuitorii din Apahida care își duc copiii la grădiniță spun că actuala administrație a comunei nu rezolvă la timp problemele inerente care apar în tot felul de locuri din comună.
„Sunt curios dacă domnul primar și-ar lăsa nepotul să stea în condiții de 33 de grade Celsius, pe parcursul unei zile. Primesc apă, sunt hidratați, dar copiii sunt firavi și trebuie să le asiguri un mediu proprice, nu să îi lași să stea în seră”, ne-a spus un localnic.
Eroare de proiectare la grădinița de un milion de euro
În cursul acestui an, la Apahida a fost inaugurată o grădiniță modernă, cu șase săli de clasă, care a costat un milion de euro, din care jumătate a fost asigurată din fondurile proprii ale Primăriei Apahida.
Primarul comunei Apahida, Grigore Fati a recunoscut că este vorba despre o eroare de proiectare.
”Trebuie construită o hotă care să preia căldura din interior și să o scoată în mediul exterior. Din proiectare această hotă nu a fost prevăzută astfel că toată căldura rămâne în interior. Vom face și aceasta hotă, în aceste aceste zile. Cunoaștem situația de la GrădinițăApahida și o vom corecta”, ne-a spus primarul.
Lasă un răspuns