Se pregătește GREVA GENERALĂ în România. Ultimatum pentru Guvern

Posted by

Se pregătește GREVA GENERALĂ în România. Sindicatele pun presiune pe Guvern după valul de măsuri fiscale anunțate în ultima perioadă.

Se pregătește GREVA GENERALĂ în România
Se pregătește GREVA GENERALĂ în România

Confederațiile sindicale reprezentative din România au decis să elaboreze un set comun de revendicări. Acestea vor organiza proteste la nivelul prefecturilor începând cu 20 august și să demareze o campanie de strângere de semnături pentru declanșarea unei greve generale.

Ce solicitări au sindicaliștii?

Potrivit unei adrese către membrii Consiliului Național al CNSLR-Frăția, la întâlnire au participat, pe lângă lideri ai confederației sindicale amintite, reprezentanți ai CNS Cartel Alfa, CSDR și CSN Meridian.

Aceștia au stabilit, de comun acord: pregătirea unui set de revendicări comune, care să cuprindă toate problemele cu care se confruntă organizațiile sindicale și membrii lor, ce va fi înaintat fiecărei Uniuni Județene, pentru a fi transmis parlamentarilor fiecărui județ; organizarea de acțiuni de protest la nivelul prefecturilor, cu participarea unui număr cât mai mare de sindicaliști, începând cu 20 august, în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni, intervalul orar urmând a fi stabilit pe plan local; strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale împotriva politicilor sociale și economice ale Guvernului (pentru protejarea liderului de sindicat, în cazul în care va fi acționat în instanță).

De asemenea, se vor lua în considerare acțiunile de protest deja anunțate de către federațiile sindicale din învățământ, în 8 septembrie.

Pe parcursul lunii iulie, confederațiile și federațiile sindicale din administrația centrală și locală, educație, silvicultură, transporturi, agricultură, finanțe etc. au organizat, separat, mai multe acțiuni de protest față de diminuarea salariilor, creșterea taxelor și condițiile de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *