Un proiect de lege se pregătește pentru românii care își vor dori să facă Armata, a anunțat ministrul Apărării, Vasile Dâncu. Acesta ar putea fi lansat în aproximativ o lună, iar cei care se vor înscrie în acest program vor fi remuneraţi şi li se vor asigura toate condiţiile.
„Eu nu cred că armata ar trebui să fie obligatorie. Nici economic nu este bine, nici practic nu este bine să o faci obligatorie. Avem un proiect de lege pe care o să îl lansez, cred că peste vreo lună, pentru cei care vor să facă stagiu militar în mod voluntar. Sunt mulţi tineri care vor să aibă o pregătire militară, se accentuează acum cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Se accentuează această dorinţă a tinerilor de a avea un minim de pregătire militară”, a declarat Vasile Dâncu, sâmbătă seară, la Digi 24.
Voluntarii care se vor înrola în armată vor fi plătiți
„Vor fi plătiţi în această perioadă, li se vor asigura toate condiţiile, de la echipament la cazare gratuită, vor avea şi libertatea de a merge acasă, nu va fi o privaţiune, aşa cum era înainte în armată. Este o opţiune, dar nu poate fi o opţiune pentru toată lumea. Suntem foarte mulţi şi nu avem nevoie acum de armate masive.
Este nevoie de armate cu oameni care au o meserie foarte bună, experţi în telecomunicaţii, cei care ştiu să tragă cu puşca, oameni de toate felurile. Armata nu mai este doar armata pe care o ştim din filmele cu război”, a mai precizat ministrul clujean.
Lasă un răspuns