,

Șeful ISU Cluj se distrează pe rupte la Munchen. În tot acest timp, la Cluj situația este critică și paramedicii nu mai pot de epuizare

Posted by

Generalul de brigadă Ion Moldovan, șeful ISU Cluj a postat pe pagina sa de facebook, fotografii din Germania, mai exact de la Munchen, unde se distrează pe rupe, în compania altor cinci bărbați, la ”Oktoberfest”, deși nu este foarte clar dacă festivalul a fost sau nu anulat.

Moldovan s-a fotograiat cu o halba de un litru de bere, în mână, în timp ce nu poartă mască de protecție și nu păstrează distanța socială pe care o cere la maxim subordonaților săi. Cei șase bărbați se află înghesuiți la o masă în Marienplatz, în centrul Munchen-ului sau în celebra berărie Hofbräuhaus, unde la începuturile carierei sale politice, Hitler a început să își susțină discursurile frenetice.

A venit valul 4 – suntem la a 4 a editie a Oktoberfestului”, este mesajul trecut pe o fotografie în care apare generalul Moldovan, și care se află pe contul său de socializare. Fotografia a fost postată marți, 28 septembrie 2021, la ora 19.34.

Prefectul de Cluj Tașnadi Szilard nu a vrut să comenteze situația și a spus doar că știe ce generalul Moldovan, șeful ISU este în concediu.

Foaia Transilvană i-a adresat generalului Moldovan o serie de întrebări, legate de prezența sa la Munchen, dar acesta nu a răspuns. În funcție de răspunsul primit vom prezenta și punctul de vedere al șefului ISU Cluj.

Pompierii lucrează pe rupte, generalul se distrează pe rupte

În aceste zile, paramedicii de la SMURD Cluj, subordonată ISU Cluj, nu mai știu ce să facă pentru a reuși să transporte la spital sutele de cazuri grave de infecție cu noul coronavirus.

Ambulanțele SMURD așteaptă la Unitatea de Primire a Urgențelor Cluj, și câteva ore pe zi, pentru a putea preda cazurile grave, către medicii din linia 1.

„Suntem epuizați de numărul mare de cazuri. Alergăm toată ziua spre cazurile grave unde suntem direcționați de dispecerul ISU Cluj. La final de tură tremurăm de epuizare, suntem epuizați”, spune un paramedic din ISU Cluj, care lucrează la SMURD de mai bine de zece ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *