ATENȚIE. A fost anunțat un pericol iminent de declanșare a avalanșelor pe masivul Vlădeasa, județul Cluj, a informat Dispeceratul Național Salvamont.
Salvamontiștii au anunțat că stratul de zăpada se ridică la 40-50 cm pe versanți și este risc de avalanșă.
„Stratul de zăpadă a crescut semnificativ în ultimele zile, în special pe versanții vestici. În partea superioară a stratului se întâlnesc local până la 40-50 cm de zăpadă recentă, în special pe versanții vestici sau pe văile unde a fost transportată de vânt de pe creste. Pe văi sunt prezente depozite însemnate de zăpadă.
Pe pantele suficient de înclinate și pe văile adăpostite, unde sunt acumulări mai consistente, se pot declanșa avalanșe mici și medii, prin alunecarea zăpezii proaspăt depuse peste stratul vechi și compact sau prin ruperea și alunecarea unor plăci de vânt formate în apropierea crestelor, riscul fiind amplificat la supraîncărcări”, se arată pe pagina Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont.
Lasă un răspuns