Situația rămâne explozivă la Supercom Cluj. Este a cincea zi de grevă în compania de salubritate Supercom, care deține monopolul pe județul Cluj.

Greviștii nu cedează și refuză să iasă pe traseu, iar conducerea companie se confruntă cu o criză de personal fără precedent. Șoferii aduși de la Bistrița au plecat înapoi, iar cei de la Cluj refuză să iasă din vestiare și la muncă.
Supercom nu permite accesul presei. Ce aveți de ascuns?
În continuare sunt multe zone din oraș care rămân cu gunoiul neridicat de mai bine de o săptămână, iar reclamațiile clujenilor curg la dispeceratul Supercom.
Mai multe surse ne-au confirmat că două televiziuni naționale au venit la sediul Supercom Cluj pentru a relata despre acest caz. Însă conducerea nu le-a permis accesul și au fost ținute la poartă.
Greva angajaților Supercom Cluj a început luni, 31 martie și continuă încă. Este așteptată și conducerea firmei să vină la negocieri cu angajații nemulțumiți de condițiile de muncă.
Mai mulți foști angajați ai Supercom ne-au confirmat în ultimele zile pe adresa redacției că firma își bate joc de angajați și toate problemele sunt reale. Nu se respectă drepturile angajaților, iar întârzierile salariale există.
Între timp, sute de clujeni înroșesc numerele dispeceratului și sună în disperare din cauza faptului că stau cu gunoaiele neridicate. „Nu se mai respectă deloc zilele de ridicare. Stăm cu gunoaiele în fața blocului”, ne-a transmis un locuitor din Florești.
Lasă un răspuns