SMURD Cluj primește și anul acesta bani de la bugetul local pentru hrana voluntarilor, deși consilierii locali PSD Cluj s-au abținut de la vot

Posted by

Marți, 3 ianuarue, în prima zi lucrătoare din 2023, Consiliul Local Cluj-Napoca s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a aloca suma de 255.000 de lei, bani care să asigure prânzul și cina pentru 10 voluntari SMURD pe tot parcursul anului 2023.

Inițiativa a trecut fără probleme la vot, deși cei doi consilieri PSD Cluj, Anca Ciubăncan și Vladimir Mătușan s-au abținut.

„În 2021-2022 s-au alocat sume de 120.000 de lei pentru voluntarii SMURD, iar în 2023 sumele s-au dublat. Ofertele Cantinei Sociale sunt cu 30% mai mari decât a altor firme de catering. Măsura este bună și o susținem, dar fundamentarea este proastă și nejustificată. Este o dublare a sumei și acest lucru aduce prejudiciu bugetului local”, se arată în motivarea PSD Cluj.

Boc a susținut că nu poate fi oferită hrană de la Spitalul de Urgență și că alocarea a 255.000 de lei este în concordanță cu prevedrile legii și cu prețurile pieței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *