Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins băut la volan și fără permis de conducere. Acesta avea o concentrație de 3,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Florești, care, aflându-se sub influența alcoolului, a provocat un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale.
Accidentul a avut loc în localitatea Luna de Sud, comuna Florești. Din fericire, nu au fost victime.
Șoferul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice. În urma anchetei, polițiștii au aflat că bărbatul de 38 de ani ar fi sustras și folosit pe nedrept autoturismul, fără a deține permis de conducere.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior, prezentat în fața magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care au dispus arestarea lui pentru o perioadă de 30 de zile.
Lasă un răspuns