Șofer prins băut la volan și cu permisul suspendat, după ce a produs un accident pe strada Donath. Bărbatul în vârstă de 59 ani a fost reținut 24 de ore în a doua zi de Crăciun.

Accidentul pe strada Donath a avut loc în seara Ajunului Crăciunului, 24 decembrie, în jurul orei 18:40, ân Grigorescu.
Bărbatul era rupt de beat la volan
Potrivit anchetatorilor, șoferul care a produs accidentul din Grigorescu avea o alcoolemie de 1.34 mg/l alcool pur în aerul respirat. A fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Accidentul a rezultat doar în pagube materiale.
„La data de 26 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au dispus măsura reținerii față de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
În fapt, la data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Donath, din municipiu.
Ca urmare a apelului, bărbatul a fost interceptat în trafic de către un echipaj al Biroului pentru Centru Universitar, fiind testat cu aparatul etilotest de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, reieșind valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice”, a anuntat IPJ Cluj.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii a reieșit faptul că, bărbatul de 59 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat
În baza probatoriului administrat, la data de 26 decembrie a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind condus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
Lasă un răspuns