,

Șofer rupt de beat a intrat cu mașina într-o pasarelă

Posted by

Șofer rupt de beat a intrat cu mașina într-o pasarelă de beton. Un accident rutier care a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 19:30, pe strada Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Încă un șofer rupt de beat a intrat cu mașina într-o pasarelă de beton
Șofer rupt de beat a intrat cu mașina într-o pasarelă de beton

Șoferul în vârstă de 54 de ani, din comuna Cămărașu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând cu autoturismul într-o pasarelă de beton.

Șoferul a fost transportat la spital

„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A rezultat rănirea acestuia, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, la fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, motocicleta SMURD și un echipaj al serviciului de ambulanță județean. A fost găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile.

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost consultat de către echipajul SAJ. Ulterior, a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Conform primei evaluări acesta prezenta afecțiuni ușoare, potrivit ISU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *