Polițiștii clujeni au desfășurat o nouă acțiune pe străzile Clujului pentru depistarea șoferilor băuți la volan și fără permis.
Depistat sub influența alcoolului
La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 11.20, un bărbat de 56 de ani, din municipiul Gherla a fost depistat de polițiștii municipiului Gherla în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe strada Liviu Rebreanu, sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care a fost condus la Spitalul municipal Gherla, pentru recoltarea de probe de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La volan unui autoturism, fără permis de conducere
La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 19.30, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Florești a fost depistat de polițiștii orașului Huedin în trafic, la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările de către polițiștii orașului Huedin.
Conducător auto oprit pentru depășirea limitei legale de viteză, testat pozitiv la alcooltest
La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 11.05, polițiștii Biroului Rutier Cluj, aflați în cadrul unor acțiuni organizate pentru combaterea nerespectării legimului legal de viteză au depistat un conducător auto, care se deplasa cu o autoutilitară pe strada Corneliu Coposu din municipiul Cluj-Napoca, cu viteza de 87 km/h.
Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din comuna Baciu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În contextul rezultatului testării alcoolscopice, acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru efectuarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Depistat pe DN1C-E576, în localitatea Sânnicoară sub influența alcoolului
La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit în trafic, pentru control, un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, din direcția localității Apahida.
Testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
