Pompierii de la ISU Cluj au fost solicitați să intervină la un accident care a avut loc la Deușu. Șoferiță, în vârstă de 60 de ani, prinsă sub mașina pe care o conducea.
Din cauza vitezei, într-o curbă, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 60 de ani s-a răsturnat.

Martorii evenimentului au precizat faptul că o femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost prinsă sub autoturism și au acționat pentru readucerea pe roți a autoturismului și eliberarea femeii de sub acesta.
”Pompierii au găsit femeia în stare de conștiență și cooperantă, astfel i-au acordat primul ajutor calificat și au predat-o ulterior echipajului Serviciului de Ambulanță Județean, pentru a fi transportată la spital”, anunță ISU Cluj.
Alte două persoane au fost consultate la locul accidentului, fără a fi transportate la spital.
Lasă un răspuns