Șoferul care a produs un accident rutier după ce a intrat cu mașina într-un parapet de pe marginea drumului între Gârbău și Viștea a fost depistat rupt de beat la volan.
Șoferul avea 0.99 mg./l alcool pur în aerul respirat, iar două persoane din autoturism au fost transportați la spital.
„La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 J, între localitățile Viștea și Gârbău.
Din primele date, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi condus autoturismul pe direcția Baciu spre Gârbău, iar la km. 10, într-un viraj la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior intrând în coliziune cu parapetele de pe marginea părții carosabile.
Atât conducătorul auto, cât și un alt pasager aflat în autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportați la spital. La testarea conducătorului cu aparatul etilotest a fost înregistrată concentrația de 0,99 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Cluj.
Lasă un răspuns