Spectacole pentru copii și adolescenți, la Teatrul de Păpuși „Puck”

Posted by

Teatrul de Păpuși „Puck” așteaptă publicul clujean la spectacolele pentru copii „Turnulețul”/”A tornyocska” și „Spiridușul voinic”, dar și la o reprezentație adresată adolescenților – „Buzunarul cu pâine”.

Spectacolul „Turnulețul”/ „A tornyocska” este programat sâmbătă, 26 iunie a.c., de la ora 11 și va fi prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.

De asemenea, duminică, 27 iunie 2021, de la orele 10 și 12.30, va fi prezentat spectacolul „Spiridușul voinic”, care va fi jucat în limba română, vârsta minimă recomandată fiind de trei ani.

Totodată, expoziția „Muzeul Păpușilor – Prieteni din povești” mai poate fi vizitată până duminică, 27 iunie a.c.

Nu în ultimul rând, luni, 28 iunie 2021, de la ora 19, adolescenții sunt așteptați la spectacolul „Buzunarul cu pâine”, prezentat în limba română. Vârsta minimă recomandată este de 14 ani.

Informații referitoare la modalitatea de achiziționare a biletelor, rezervările pentru spectacole și regulile de acces pot fi găsite pe site-ul Teatrului de Păpuși „Puck” – www.teatrulpuck.ro, dar și accesând următoarele link-uri:
http://puckpuppettheatre.eventbrite.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *