Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, va propune plenului aprobarea în cadrul ședinței ordinare din luna Noiembrie a.c. indicatorii tehnico-economici ai Centrului Integrat de Transplant Cluj.
Conform contractului încheiat cu câștigătorul concursului internațional de soluții inițiat de Consiliul Județean, proiectantul va finaliza documentația tehnică până la finalul anului 2021. În acest fel, în cursul lunii decembrie a.c., forul administrativ al județului va putea depune documentația pentru obținerea Autorizației de Construcție.
Proiectul Consiliului Județean Cluj, cu o valoare estimativă de 200 milioane euro, vizează edificarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.
Acest proiect va rezolva și problema Institutului de Transplant Renal din Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte necesitatea realizării acestuia la nivelul județului Cluj, este de amintit faptul că, pe lângă personalul medical de excepție din municipiu, o pondere de 2/3 din donatori sunt din zona Transilvaniei.
Care sunt indicatorii tehnici
- Suprafață teren centru: 17.318 mp
- Suprafaţă construită (amprentă la sol): 5027,80 mp
- Suprafaţă desfășurată (totală): 41.868,40 mp
- Număr de paturi: 280 (din care 16 de zi)
- Săli de operație: 12
- Heliport: 1 buc.
- Regim de inaltime: 4 Subsoluri + Parter + 5 Etaje + Etaj tehnic
- Înălțime maximă: 28,5 m (platforma heliportului)
- Locuri de parcare: 176 buc.
- Categoria de importanță: B – Deosebită
Indicatori economici
- Valoarea totală a investiției (INV), inclusiv TVA = 950.750.304,93 lei
din care C+M (inclusiv TVA) = 445.204.880,26 lei - Finanțarea investiției: bugetul Județului Cluj, fonduri europene și alte surse de venit legal constituite
- DURATA DE EXECUŢIE: 36 de luni
- DURATA DE REALIZARE: 60 de luni (din care 15 luni perioada de proiectare și 36 de luni perioada de achiziție)
Lasă un răspuns