Doi militari români aflați în baza Camp Butmir din Sarajevo trăiesc fotbalul la fel de intens ca acasă, deși sunt la mii de kilometri depărtare. Suporterii lui U Cluj de la mii de kilometrii depărtare.
Printre misiuni, exerciții și zile grele pe teren, au găsit mereu loc în suflet pentru echipa pe care o poartă cu mândrie oriunde ajung.
În mijlocul unei baze militare unde regulile sunt stricte, iar zilele se măsoară în misiuni și ore de pregătire, câteva momente de refugiu aduc românilor un strop de familiaritate.
Acolo, printre zgomotul elicopterelor și ritmul alert al operațiunilor, fotbalul rămâne firul care îi leagă de casă. Iar pentru unii, legătura e mai puternică decât orice distanță.
Un suporter adevărat, chiar și în mijlocul Balcanilor
Bogdan Pripon trăiește de două luni în ritmul militar al Sarajevo-ului, ca parte din detașamentul de evacuare cu elicoptere. Spune că atmosfera din Bosnia e surprinzător de caldă, dar că nimic nu se compară cu emoția trăită pentru echipa din Ardeal.
„E singura echipă care-mi face inima să zâmbească”, mărturisește el, fără ezitare.
Crescut în Dej, cu copilăria legată de tribune și cântecele galeriei, Bogdan nu s-a dezlipit niciodată de culorile „Șepcilor roșii”.
„Știu mai multe cântece din galerie. Am fost acolo de mic și merg și acum, când am ocazia”, povestește militarul, mândru de rădăcinile lui.
În Sarajevo nu poate merge la meciul Bosnia – România, dar are aceeași emoție intensă ca pe stadion. „Suntem pregătiți să-i susținem de aici. Sperăm să-și facă treaba și să câștige”, spune el.
Jucătorul preferat? Răspunsul vine imediat: „Alexandru Chipciu. E sincer, cu capul pe umeri. Și, evident, joacă la U Cluj.”
Bogdan știe chiar și un imn celebru al lui U Cluj, încă de cânt era mic.
O militară care apără două fronturi: terenul și gazonul
Printre uniformele din Camp Butmir se află și Raluca Moldovan, una dintre cele câteva femei din detașament. Povestea ei e un amestec neașteptat de disciplină militară și pasiune fotbalistică.
Când poate, evoluează ca fundaș pentru echipa feminină a Universității Cluj, în Liga 3. Și are în familie nume cunoscute.
„Sunt verișoara lui Horațiu Moldovan. Și a lui Denis Moldovan”, spune ea zâmbind. Fotbalul e o tradiție în familie, iar legătura se păstrează chiar și la distanță. „Ne susținem reciproc. Speram să ne vedem aici, dar din păcate nu a fost selecționat. A fost supărat după acea gafă, dar acum e bine. Trage tare la antrenamente.”
Raluca trăiește fotbalul la fel de intens ca misiunile militare. „Nu doar țin cu U Cluj. Și joc pentru U Cluj. Mă simt puternică, fotbalul mă întărește. Armata și sportul merg perfect împreună”, explică ea, pentru reporterii GSP.ro, care au fost la fața locului.
Este în Bosnia de o lună și jumătate și recunoaște că nu e ușor. „E un pic greu, dar nu mă las. Îmi place stabilitatea și ținuta din armată. Îmi dă energie.”
Soldați și suporteri în aceeași uniformă
Militarii români prezenți în misiunea EUFOR Althea sunt printre cei mai numeroși în Camp Butmir. Iar printre exerciții, patrulări și operațiuni de evacuare, fotbalul rămâne acel mic fragment de acasă pe care îl poartă cu ei oriunde îi duce uniforma.
Lasă un răspuns