
Un nou pas important pentru cercetarea românească a fost făcut miercuri la Măgurele, acolo unde președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, și ambasadorul Japoniei la București, Katae Takashi, au inaugurat lucrările…

Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, salută adoptarea unor modificări legislative esențiale pentru protejarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, subliniind că acestea vor simplifica radical procedurile și vor aduce mai…

Șeful Senatului anunță bomba. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că decizia coaliției este de susținere a reducerii numărului de parlamentari. Acesta a menționat că înțelege că s-ar fi…

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, transmite un mesaj de echilibru în mijlocul tensiunilor din coaliția de guvernare. Liberalul clujean atrage atenția că disputele interne și propunerile de reformă făcute separat, din…

Prefectul Clujului s-a întâlnit cu președintele Senatului, Mircea Abrudean. Iată ce au discutat cei doi liberali clujeni despre proiectele de dezvoltare ale județului Cluj. Prefectul Maria Forna a avut, în…

Raportul de activitate al clujeanului din fruntea Senatului României. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, și-a prezentat raportul de activitate parlamentară din perioada februarie-iunie 2025. Liberalul clujean spune că este în permanență…

Mircea Abrudean rămâne în continuare la șefia Senatului. Președintele interimar al PNL, premierul desemnat Ilie Bolojan, a anunțat că senatorul Mircea Abrudean va fi propus de liberali pentru funcția de…

Mesajul de Ziua Românilor de Pretutindeni al clujeanului din fruntea Senatului, Mircea Abrudean. Liberalul a transmis un mesaj de bun simț cu ocazia acestei Zile a Românilor de Pretutindeni. Politicianul…

100 de studenți din Cluj aduși în vizită la Senat de liberalul Mircea Abrudean, președintele interimar al Senatului. Fostul prefect al Clujului, actual senator, le-a povestit studenților de la UBB…

Mircea Abrudean a votat: ”Suntem puși în fața alegerii între bine și rău, între trecut și viitor”. Președintele interimar al Senatului a votat la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca….




