O nouă competiție sportivă internațională va fi găzduită de Cluj-Napoca în 2021

Municipiul Cluj-Napoca va fi gazda în 2021 a Campionatului European de atletism pe echipe Liga 1, conform deciziei din cadrul celui de-al 160-lea Comitet Executiv al European Athletics. Astfel, European Athletics Team Championships, First League, se va desfăşura în perioada 19-20 iunie 2021, pe Cluj Arena. În 2020, pe arena din Cluj Napoca – construită pe locul vechiului “Ion Moina”, între 2009 şi 2011, cu o capacitate de 30.201 locuri – a avut loc Campionatul Balcanic de seniori. În aceeaşi perioadă de anul viitor vor avea loc şi celelate competiţii pe echipe, după cum urmează: Campionatul European pe echipe, Superliga – la Silesia (Polonia), Campionatul European pe echipe, Liga 2 – la Stara Zagora (Bulgaria), Campionatul European pe echipe, Liga 3 – la Nicosia (Cipru). Tot în cadrul celui de-al 160-lea Comitet Executiv al European Athletics s-au decis oraşele gazdă pentru următoarele două ediţii ale Campionatului European de cros: Fingal-Dublin, în 2021 şi Torino-La Mandria…

IMAGINI RARE de pe stadionul „Municipal” al Clujului din 1987, de la meciul România – RFG – FOTO

Actualul stadion Cluj Arena din Parcul Central, fostul "Municipal", a găzduit pe 18 aprilie 1987 un meci cu casa închise, între selecționatele olimpice ale României și RFG. Așa cum se poate vedea în fotografiile de pe mai jos, publicate pe Facebook de jurnalistul Marian Olaianos, stadionul "Municipal" de circa 30.000 de locuri din Cluj-Napoca era arhiplin, clujenii și nu numai au venit să îi vadă în acțiune pe "tricolori" în partida cu titrata formație a RFG-ului.

Petrecere privată fără distanțare socială și fără măști cu sute de participanți, la Cluj Arena. Procurorii au deschis un dosar penal!

O firmă din București a organizat o petrecere privată numită "Lasă-mă, papa, la party IV" în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Cluj Arena, cu sute de participanți, fără a fi respectate măsurile de distanțare socială și fără purtarea măștilor de protecție de către public. La eveniment invitatul principal a fost renumitul DJ Vali Bărbulescu, care a mixat cele mai cunoscute hituri vechi, iar participanții au dansat și s-au distrat fără a ține cont de vreo măsură de protecție și de distanțare socială, în timp ce în spitalele clujene nu mai sunt locuri pentru bolnavii de COVID. Imaginile au apărut în presă, iar petrecerea a fost oprită de echipajele de poliție. Organizatorul s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Organizatorul petrecerii este Vlad Mihălăchioiu, cel care a dat naștere conceptului de petreceri private THE DATE din București, iar evenimentul de la Cluj-Napoca s-a aflat la a patra ediție. Prețul unui bilet de acces…

PREMIERĂ la Cluj-Napoca. Campionatul Balcanic de Atletism pentru seniori, în acest weekend, pe Cluj Arena

Cluj Arena va găzdui în weekendul 19-20 septembrie 2020, pentru prima dată la Cluj-Napoca și pentru a 11-a oară în România, o nouă competiție de atletism de mare anvergură: Campionatele Balcanice de Atletism pentru seniori în aer liber. La ediția din acest an, a 73-a din istoria acestei competiții organizate special pentru atleții din arealul geografic balcanic, și-au anunțat prezența aproximativ 300 de sportivi din țări precum Bulgaria, Ucraina, Armenia, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Croația și, bineînțeles, România. Țara noastră va fi reprezentată la această competiție de o delegație formată din 64 de atleți, 28 la feminin și 36 la masculin, în frunte cu patru dintre cei mai talentați cinci sportivi români ai momentului, calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Alin Firfirică (disc), Florentina Iusco (lungime), Claudia Bobocea (1.500 m) și Daniela Stanciu (înălțime). Conferința de presă premergătoare lansării acestei întreceri atletice se va desfășura sâmbătă, 19 septembrie a.c.,…

Finala stagiunii 2019/2020 a Filarmonicii „Transilvania” se va „juca” pe Cluj Arena

Filarmonica de Stat "Transilvania" își dă întâlnire, din nou pe Cluj Arena, cu publicul interesat, joi, 16 iulie, de la ora 18.00, unde va "juca" FINALA stagiunii 2019/2020. Probabil că a fost cea mai diferită și mai provocatoare stagiune din istoria Filarmonicii de Stat "Transilvania". Pandemie, proiecte neconvenționale, muzică din izolare, concerte outdoor, distanțare, ploi și anulări de concerte, prelungirea stagiunii. De aceea, 16 iulie va fi FINALA unei competiții din care, cumva, a ieșit câștigătoare. Pentru că, totuși, în ciuda tuturor piedicilor, a reușit să ofere muzică live și să aibă public real, nu doar virtual. Vor "juca" iar Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania" și tot cu Gabriel Bebeșelea "la pupitru". Și, cum toate meciurile încep cu un imn, concertul va începe cu imnul încoronării regelui George al II-lea, "Zadok the Priest" de Handel, piesă care stă și la baza imnului Champions League. Intrarea este liberă, dar e condiționată de rezervarea în…

Cluj Arena deschide vineri pista de atletism! Accesul va fi restricționat pentru maximum 40 de oameni

Consiliul Județean Cluj informează opinia publică că începând de vineri, 15 mai, va fi deschisă pista de atletism a stadionului Cluj Arena, dar accesul pentru pregătire de performanţă sau sport de amatori va fi permis doar în limita a 40 de persoane concomitent şi cu respectarea unor măsuri specifice de siguranţă. "Începând cu data de 15 Mai 2020, se deschide pista de atletism exterioară în limita a 40 de persoane concomitent. Nu va fi permis accesul publicului la spaţiile care prezintă risc epidemiologic semnificativ (duşuri, saună, vestiar, sală de fitness, sală de masaj, sală de mese etc.). La intrarea în incinta Cluj Arena, fiecărei persoane i se va lua temperatura corporală cu ajutorul unui termometru cu infraroşu. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie până la ieşirea pe pista de atletism", a anunţat, joi, Consiliul Judeţean Cluj. Instituţia face şi trimitere la site-ul oficial al MTS, unde a fost publicat documentul care reglementează activităţile sportive individuale,…