Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, susține că în Marea Neagră este „un relativ calm”, însă există şi informaţii legate de existenţa unor câmpuri de mine, iar pentru aceasta a apărut şi…
Un proiect de lege se pregătește pentru românii care își vor dori să facă Armata, a anunțat ministrul Apărării, Vasile Dâncu. Acesta ar putea fi lansat în aproximativ o lună,…
Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a declarat, miercuri, despre situaţia din Transnistria că este ”o provocare şi o încercare de a crea un conflict care, după toate analizele noastre, în acest…
Ministrul Apărării din România, Vasile Dâncu, a participat, marţi, la prima reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina (Ukraine Defense Consultative Group), găzduită în Baza Aeriană Ramstein, Germania,…
Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, a comentat luni seara acuzațiile Rusiei privind deplasarea în Ucraina a unor mercenari români. Este un procedeu propagandistic, o informație falsă, a susținut acesta. „Este…
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dâncu, ministru al Apărării, a declarat joi, la Cluj, referitor la posibila schimbare a lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al PNL, că…
Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dâncu a declarat, marţi, la Parlament, că vom avea în România, în câţiva ani, noi producţii de subansamble, de drone, de minisubmarine, armament şi zona blindatelor,…
Într-un clasament al vizibilității miniștrilor din Guvernul PNL-PSD-UDMR, premierul Nicolae Ciucă se află pe primul loc ca vizibilitate în luna februarie, fiind urmat de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, care îşi…