Mesaj frumos al UMF Cluj pentru comemorarea celor 35 de ani de la Revoluția 89. Reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca au transmis un mesaj emoționant…
Eroii de la Spitalul Militar Cluj sunt doi tehnicieni în serviciul de imagistică medicală, care i-au salvat viața unui tânăr. Este vorba de sergentul Chiorean Bogdan și Căpușan Cosmin, amândoi…
România mai are în prezent foarte puțini veterani de război autentici. Adică oameni care au luptat cu arma în mână pe frontul din est. Și eroii mor câteodată. Inevitabil, timpul…
Un polițist și un jandarm de la Gruparea Mobilă i-au salvat viața unui cetățean din Florești care a făcut infarct într-un magazin de pe strada Eroilor. Incidentul a fost anunțat…