În județul Cluj toate școlile și grădinițele vor începe cursurile în format fizic

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat că va monitoriza dinamica scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul județului Cluj, acest aspect fiind influențat de evoluția situației epidemiologice de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ. Astfel, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, nr. 177/10.09.2021, în contextul prevederilor Ordinului comun, nr.5.196/1.756/ 3 septembrie 2021, emis de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în perioada 13-17 septembrie 2021, activitatea educațională în toate cele 443 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, se va desfășura potrivit scenariului 1 de organizare și funcționare a cursurilor. Potrivit prevederilor Ordinului comun, nr.5.196/1.756/ 3 septembrie 2021, emis de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, Scenariul 1 de organizare și funcționare a cursurilor unității presupune participarea zilnică a…

Aproximativ 3.000 de elevi clujeni au fost admiși la liceu

Un număr de 2.855 de absolvenţi ai claselor a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat, în anul școlar 2021 – 2022, la nivelul județului Cluj, în urma primelor două etape de repartizare computerizată. Astfel, dintre aceștia, 2.051 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 804 candidați la filiera tehnologică. Cei 12 elevi din județul Cluj care au obținut media 10 la admiterea în învăţământul liceal de stat au optat pentru următoarele unități de învățământ preuniversitar: Liceul Teoretic Avram Iancu Cluj-Napoca, Colegiul Național Emil Racoviță Cluj-Napoca, Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Cluj-Napoca, Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu Cluj-Napoca. I.Ș.J. Cluj a anunțat faptul că au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate din data de 24 iulie 2021: - 545 elevi la specializări vocaţionale; - 18 elevi în învăţământul militar; - 58 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă; - 37 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor cu CES; - 24…