Două sate clujene au beneficiat de lucrări de extindere a rețelei de apă potabilă, cu o investiție care se ridică la 1.2 milioane de euro. Este voba de satele Rugășești…
Clădirea Instituției Prefectului județului Cluj va fi reabilitată cu fonduri din PNRR, după ce ministrul Lucian Bode a semnat joi, 5 ianuarie, a contractului de finanțare pentru implementarea proiectului „Reabilitarea…
După ce a achiziționat fostul hotel de cinci stele Opera Plaza de pe strada Traian Moșoiu cu aproximativ 9 milioane de euri (44 milioane de lei), Universitatea Babeș-Bolyai vrea să…
Celebrul activistul clujean Szakats Istvan, cunoscut sub numele de Mathias Rex, liderul grupului Clujul Civic, a adus mai multe argumente pentru care metroul din Cluj prins în finanțarea PNRR, care…
Realizarea mult așteptatului Spital Regional de Urgență Cluj a ajuns într-o nouă etapă de elaborare a Proiectului Tehnic, a fost anunțul Ministeruluu Sănătății. Potrivit proiectului tehnic, viitorul Spitalul Regional al…
Un trase de piste de biciclete ar putea să treacă prin munții Apuseni și să lege municipiile Oradea și Cluj-Napoca, acestea ar fi putea fi primele reședințe de județe legate…
O nouă investiție a fost aprobată privind achiziționarea unor noi echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Cluj-Napoca. „Continuăm să sprijinim financiar instituțiile sanitare din județ, atât cele aflate în subordinea forului…
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca a anunțat că Fundatia Metropolis a oferit ca donație mai multe paturi electrice pentru Unitatea de Primiri Urgențe a Clujului. Astfel, UPU Cluj…
La Cluj-Napoca vor fi instalate noi „parcări sigure pentru biciclete”, un proiect propus și votat de clujeni în cadrul procesului de bugetare participativă. Astfel, municipalitatea va amplasa noi containere moderne…
Un nou sistem modern de parcare a fi realizat la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, iar licitația publică a fost deschisă la o investiție de la bugetul local de 600.000 lei….