Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pregătită pentru Maratonul de Vaccinare din acest weekend!

Maratonul de vaccinare de la Cluj-Napoca va debuta în aproximativ 24 de ore, la Sala Polivalentă, iar organizatorii au pregătit deja "terenul" pentru această nouă bătălie cu coronavirusul. Astfel, timp de trei zile, non-stop, persoanele peste 16 ani, din Cluj-Napoca, dar și cei din alte localități, se vor putea vaccina cu serul Pfizer/BioNTech, fără programare, în cadrul centrului de vaccinare care va fi amenajat la Sala Polivalentă. Maratonul vaccinărilor începe vineri la ora 16.00 și se încheie luni dimineața la ora 8.00. S-au amenajat 20 de fluxuri de vaccinare, iar la eveniment vor participa aproximativ 600 de voluntari - medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi ai UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Oamenii trebuie să aibă la ei doar buletinul, iar cei care se imunizează vor face rapelul peste trei săptămâni, în weekend-ul 4-7 iunie, în aceeași locație. Totodată, pentru că vaccinul Pfizer/BioNTech se poate administra celor cu vârsta de peste 16 ani, minorii trebuie să aibă…

Maraton de vaccinare în luna mai la Cluj

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, organizarea unui maraton al vaccinării în Bucureşti, în perioada 7-9 mai, urmând să fie organizate 40 de fluxuri de vaccinare la Sala Palatului şi 10 fluxuri la Biblioteca Naţională. Gheorghiță a adăugat că vor fi organizate asemenea maratoane de vaccinare între 14-16 mai și la Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi. "De asemenea, în perioada 14-16 mai la nivel naţional, în mod deosebit în Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi universităţile de medicină organizează, de asemenea, astfel de evenimente de maraton de vaccinare prin care ne dorim facilitarea accesului unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare fără să existe nevoia acestei programări directe”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.